Piticu’ s-a dat din nou în spectacol

Marian StefanTeam-managerul celor de la Dinamo Romprest București a făcut din nou circ la Bacău, asta fiindcă la așa ceva se pricepe cel mai bine. Înainte de joc, i-a amenințat pe arbitri că, la prima greșeală, va intra cu bodyguarzii în teren și nu va mai ieși. Apoi, a încercat să se ia și de arbitrii de linie, care nu l-au băgat în seamă. Pe parcursul partidei, Piticu’ a stat numai în tribună, înconjurat, desigur, de bodyguarzi și, surprinzător, a fost aplaudat de galeria băcăuană. Ca de obicei, Ștefan a acuzat numeroase decizii de arbitraj, chiar dacă marile greșeli au fost în favoarea echipei sale. La final, el i-a interzis lui Branko Gajic să dea declarații fiindcă ”Știința a câștigat cu arbitrii”, după cum a repetat precum un disc de vinil zgâriat. Circul s-a încheiat cu o glumă care-l caracterizează, șeful dinamovist ”amenințându-i” pe ziariști că-și dă pantalonii jos. Până una- alta, Piticu’ a rămas cu pantalonii pe el, dar cu toate punctele luate de ”profesorul de înot” Florin Grapă. Dar asta nu mai e deja o știre, ci face parte din banalul cotidian.

FOTO: VICTOR EUGEN MIHAI – VEM

9 comentarii la „Piticu’ s-a dat din nou în spectacol”

  1. Uitate din nou la meci si după aia ma suni si îmi spui. Aveți dreptate ca e penibil sa ma mai iau de arbitraj la cit fura pentru voi . Aveți curajul sa ne uitam împreuna la ambele finale din ultimi 2 ani sa vedem daca am dreptate sau nu. Vreți sa încep eu sa vorbesc despre o anumită Frăție între nea Gigi si Florin si la cum se împart bugetele . Credeți ca Grapa e cel mai iubit președinte de club, antrenor principal,decan la facultate si cetățean de onoare eu nu cred si mai cred un lucru toți avem schelete in dulap dar cel puțin eu nu sint ipocrit.

  2. Apropo eu nu am venit cu bodyguarzi la meci ci cu prieteni care au vrut sa vadă meciul si după cum sti foarte bine vin singur de peste 20 de ani la Bacău pentru ca este un oraș pe care i-l iubesc si publicul chiar ma simpatizează . Vezi ce a făcut decanul vostru cu specializare înot săptămîna trecută la Iași si la Blaj asa ca nu mai faceți cu mine pe deontologi.

  3. Dl Stefan, cu toate incercarile dv de a pune presiune pe arbitri, fara sa cresteti echipa in vigoare (tinerete, dorinta) nu veti mai face mare branza, cel mult locul 2 in editia actuala de campionat. Minca nu a dat nici un pas de Doamne-ajuta, Stefan ok in preluare, zero atac, Marcovici parca nici nu a fost ieri la meci…

  4. trebuie sa fie frustrant sa pierzi de atata timp la bacau si incepi sa acuzi dar inainte uita-te in gradina ta

  5. Oare cand esti team-manager la Dinamo nu ar trebui sa ai un minim de decenta si sa inveti macar sa scrii…? Omul nu merita nici macar sa fie pus in aceiasi propozitie cu domnul Grapa….

  6. Nene ” adevărul” totuși nu sint Bacovia. Costine tata nu ma mai cenzura unde e fraza” Piticule săi spui lui tactu „. Nu mas fi supărat daca puneai ghilimelele dar sa sti Costine cu tot subiectivismul tau de ziarist local nu ai condei rău .

  7. Costine totuși trebuie sa recunosti ca sint fotogenic frate si meciurile cu mine chiar au un farmec aparte. Eu mai fac un pic de caterinca nu sint asa de constipat ca mr.ferguson.

Dă-i un răspuns lui Marian Stefan Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.