După ce a început anul cu stângul, pierzând pe teren propriu în fața unei nou-promovate, vicecampioana României se deplasează pe terenul liderului din Liga Națională. În tur, maramureșenii au câștigat la Bacău cu 26-24, victorie făcută practic cadou de Victor Alonso, care a ratat un 7 metri în penultimul minut și a dat o pasă la adversar în ultimul minut. ”Știința e o echipă care a investit foarte mult, dar rezultatele lasă de dorit. Vin cu orgoliul rănit după înfrângerea suferită acasă cu echipa din Călărași. Noi sperăm să le mai adăugăm o suferință”, a declarat Petru Pop, antrenorul secund al lui Minaur.
De partea cealaltă, căpitanul Ionuț Rotaru ne-a asigurat că el și colegii lui abordează toate jocurile la victorie. ”Mergem la Baia Mare să recuperăm punctele pierdute acasă cu Dunărea. Va fi un meci dificil acolo, sala e ca un vulcan, va trebui să lucrăm puțin la capitolul comunicare, pentru că nu vom putea vorbi între noi și nu ne va ieși mare lucru dacă nu stabilim un limbaj al nostru. Sperăm să facem un rezultat bun”, a spus coordonatorul Științei Municipal Dedeman Bacău. Suporterii băcăuani așteaptă un joc bun, o echipă determinată și un rezultat care să le dea speranțe pentru finalul de sezon. Partida va fi arbitrată de bucureștenii Theodor Șerbu și Andrei Vasilescu.
Celelalte partide ale etapei a 17-a: HC Odorhei – Steaua București (sâmbătă, ora 18), Dinamo București – CSU Suceava (sâmbătă, ora 18), HC Vaslui – HCM Constanța (duminică, ora 12), Potaissa Turda – Poli Timișoara (duminică, ora 17) și Dunărea Călărași – CSM București (duminică, ora 18.15). Energia Târgu Jiu stă.
in caz ca va intrebati de dospinescu, HC Adrian Petrea i-a urat bun venit pe facebook. Vad ca de plecat se pleaca, dar de venit ?
Meciul este televizat ? si daca da, pe ce program ?
Da, pe Digisport 1.
dar la ce sa mai speram la un rezultat pozitiv mai degraba poate pana la baia mare mai pleaca vreun jucator.este clar ne ducem in jos nu se mai vrea performanta