Fotbal, Liga a II-a / Au renunțat la Huiban, dar l-au luat pe Pavel de la Ceahlăul

Atletico Vaslui - SC BacauDupă ce semnase marți cu Ursu, Drugă și Pavel, divizionara secundă Sport Club Bacău a înregimentat la finalul săptămânii doi atacanți. Cosmin Neagu, care se pregătea deja cu gruparea băcăuană dar ceruse un timp de gândire, a semnat pe doi ani și jumătate cu formația pregătită de Cristi Popovici. De asemenea, Sport Club Bacău l-a transferat pe Andrei Pavel (23 de ani), venit de la prim-divizionara Ceahlăul Piatra Neamț, jucător ce semnase cu Steaua acum 2 ani, dar nu a mai apucat să joace acolo din cauza neînțelegerilor dintre cluburi. Echipa băcăuană a renunțat la transferul lui Dragoș Huiban, jucător ce nu a fost de acord să semneze pe 2 ani și jumătate. De asemenea, Mădălin Predoiu și-a reziliat contractul cu Sport Club. 

Altfel, divizionara secundă băcăuană a disputat vineri un joc de verificare pe terenul formației de Liga a IV-a Atletico Vaslui, pe care a învins-o cu 8-0, prin golurile marcate de Rusu (2), Hurdubei (2), Căinari și Neagu (3). Luni, echipa antrenată de Cristi Popovici va pleca într-un stagiu de pregătire la Slănic Moldova, pentru 10 zile, cu un lot de 26 de jucători.

Foto: sportclubbacau.ro

5 comentarii la „Fotbal, Liga a II-a / Au renunțat la Huiban, dar l-au luat pe Pavel de la Ceahlăul”

  1. Cosmin Neagu e atacant? Unde a mai evoluat? Pavel de la Ceahlaul a semnat tot pe 2 ani si jumatate? Sa speram ca cei veniti in atac vor ajuta mai mult echipa decat Ungureanu si Predoiu.

  2. Andrei Pavel a avut ghinion cu Steaua, ceea ce l-a marcat foarte mult. Un alt bacauan, Radu Lefter il compara cu Ibrahimovici ca si calitati de joc.Fondul psihic si vointa sunt punctele slabe ale lui Pavel. Daca va putea fi montat in aceasta directie, talent are cu carul. Si ar mai fi lipsa de maturitate si de motivatie… Ca punct forte ar putea fi dorinta de revansa fata de cei care l-au refuzat si de a demonstra ce poate intr-adevar…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.