Voleibalistele de la Știința Bacău au pierdut pentru a treia oară consecutiv cu 0-3 în actuala ediție a Champions League, la capătul unui joc în care senzația a fost că echipa noastră putea mai mult, poate chiar să plece cu măcar un punct. Din păcate, preluarea serviciului a fost punctul nevralgic al campioanei României, împreună cu apărarea la anumite mingi plasate sau atacate mai slab de adversare. Păcat, fiindcă voleibalistele băcăuane au servit foarte bine în seturile 1 și 3, dar acest lucru n-a fost suficient. Curioasă a fost și maniera băncii tehnice de a gestiona schimbările, pe fondul greșelilor flagrante pe care le-am amintit.
Setul I
Băcăuanele au intrat cu avantaj de 3 puncte la primul time-out tehnic, în special datorită serviciului bun și greșelilor făcute de echipa gazdă. Azerele au punctat apoi de 5 ori consecutiv pe serviciul Bayramovei, însă Știința a revenit și a intrat cu 2 puncte avans la al doilea time-out tehnic, desprinzându-se după aceea și la 21-18. Azeryol a avut prima minge de set la 24-23, însă Moisa a plasat inspirat o minge și a egalat, după care un as al Alexandrei Sobo le-a adus pe băcăuane la un pas de câștigarea setului. Gazdele au egalat, după care un as al Jovanei Brakocevic și un atac în blocaj al Ioanei Baciu au încheiat setul în favoarea formației azere.
Setul al II-lea
A fost unul de coșmar pentru campioana României, care n-a jucat nimic în nicio fază a jocului. Tonul degringoladei a fost dat de preluarea dezastruoasă, care a făcut ca Azeryol să aibă 8-1, 12-3 și 17-5. Abia la acest scor s-au făcut primele schimbări la Știința, fiind introduse Irina Radu și Alexandra Badea. A fost tardiv, fiindcă echipa gazdă a câștigat la 10 un set în care băcăuanele n-au făcut niciun punct cu blocajul.
Setul al III-lea
Campioana României a început excelent, pe serviciul foarte bun al Tatianei Lupu, antrenorul gazdelor solicitând time-out la 6-0 pentru Știința. Încet-încet, gazdele au revenit datorită preluării defectuoase din tabăra băcăuană, acolo unde considerăm că antrenorul Aurel Cazacu ar fi trebuit să umble și să le introducă pe Irina Radu și Crina Bălțatu, fiindcă erau evidente problemele pe care le aveam la acest capitol. De la 11-13, Azeryol a punctat de 4 ori consecutiv pe erori ale tandemului Baciu-Rogojinaru, însă băcăuanele au revenit și au condus la limită la al doilea time-out tehnic. Finalul a fost pe muchie de cuțit, dar la 21-21 Moisa a servit în fileu, apoi, la 24-23 pentru gazde, Baciu și Rogojinaru au atacat în blocaj și campioana României se întoarce acasă cu tolba goală.
Echipa băcăuană va avea ocazia să se revanșeze în fața celor de la Azeryol Baku în următorul meci din Champions League, pe 14 ianuarie 2015, la Bacău.
AZERYOL: Jovana Brakocevic (21 de puncte), Odina Bayramova (15), Jelena Nikolic (13), Strashimira Filipova (10), Ksenia Poznyak (8), Lora Kitipova, Lenka Durr – libero. A mai jucat Jeyran Aliyeva. Antrenor: Aleksandr Chervyakov.
ȘTIINȚA: Alexandra Sobo (9), Ioana Baciu (7), Denisa Rogojinaru (7), Tatiana Lupu (6), Anastasia Harelik (6), Sabina Moisa (3), Mihaela Albu – libero. Au mai jucat Irina Radu și Alexandra Badea. Antrenor: Aurel Cazacu.
În celălalt joc din grupa B, Nantes VB – Fenerbahce Istanbul 0:3. După 3 etape, Fenrbahce conduce în clasament cu 9 puncte, urmată de Azeryol Baku (5 puncte), Nantes VB (4 puncte) și Știința Bacău (0 puncte).
Foto: cev.lu
Cate echipe se califica mai departe?
Avem incredere in fetele noastre si conducerea tehnica HAI STIINTA BACAU!!!!.
Primele 2 și cele mai bune 3 de pe locul 3 merg în CL, celelalte 2 de pe locul 3 și cele mai bune 2 de pe locul 4 merg în CEV.
speram la mai mult.ar trebuii ca unele jucatoare sa invete ca exista si preluare in jocul asta,nu numai atac.macar daca ar fi si atac !cand nu avem preluare,cand nu avem serviciu…pacat de o echipa care promitea la inceput de campionat cu un sec 3-0 contra Blajului.asteptam in continuare ca promisiunile sa se adeveresca,nu neaparat in CEV,unde e greu cu ce putem juca,dar macar in campionat si cupa.oriucum…Hai Stiinta !Hai Fetelor,mai mult curaj si daruire in joc.