Campioana României se pregătește de prima deplasare din acest sezon al Ligii Campionilor. Dacă, înaintea debutului competiției, obiectivul deplasării la Nantes era obținerea de puncte, misiunea se anunță a fi una extrem de complicată pentru voleibalistele băcăuane. Voleibalistele din Nantes nu încetează să impresioneze. De numai patru ani pe prima scenă a voleiului din Hexagon, echipa antrenată de Sylvain Quinquis a impresionat în sezonul trecut, terminând pe poziția secundă, în spatele mult mai titratei RC Cannes. Nici în finala Cupei lucrurile nu s-au schimbat, Cannes consolidându-și supremația de zece ani în voleiul francez.
Sezonul acesta, însă, lucrurile par a fi schimbate. Nantes este neînvinsă în campionat, câștigând deja partidele cu Cannes și Mulhouse (3-2), fiind lidere autoritare. Cât despre debutul în cupele europene, la prima prezență în Liga Campionilor, voleibalistele franceze au fost la un pas de a provoca surpriza, fiind învinse cu greu de mult mai titrata Azeryol Baku. Nantes nu este o echipă ce impresionează prin numele jucătoarelor, ci mai degrabă prin forța grupului. Deși au în componență jucătoare de 7 naționalități diferite, le putem remarca pe belgiencele Angie Bland și Els Vandesteene, dar și pe jucătoarele din Statele Unite, Sheri Wiliams și Ariel Turner.
Declarații acordate pentru site-ul Confederației Europene de Volei:
”Trebuie să ne recuperăm după meciul de sâmbătă, care a durat peste două ore. Acum ne concentrăm doar pe meciul de miercuri. Sigur că, după meciul din Azerbaidjan, am fost frustrat, fiindcă am fost cât pe ce să obținem o mare victorie. Dar fiecare meci ne servește în privința celui ce urmează. Împotriva Științei, va trebui să jucăm la cel mai înalt nivel al nostru. Știm că este puternică din punct de vedere fizic și are un serviciu foarte bun. Atitudinea cu care vom aborda meciul este esențială” – Sylvain Quinquis, antrenor Nantes VB.
”Am studiat atent jocul adversarelor noastre. Meciul se anunță unul dificil, fiindcă echipa din Nantes va fi greu de învins, asta și datorită startului foarte bun în competiție. În orice caz, obiectivul nostru este să ne întoarcem cu puncte și vom face tot posibilul să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv” – Florin Grapă, antrenor Știința Bacău.
”Ca la fiecare meci, vom da tot ce putem pentru a învinge. Credem în noi și sperăm să realizăm un meci spectaculos pentru suporteri și pentru oraș.” – Sherri Williams, jucătoare Nantes VB.
”Am început aventura europeană cu multă determinare. Nantes a arătat ca este una din cele mai bune echipe ale grupei, dar noi vom încerca să dăm totul pe teren. Știm că va fi un meci greu, dar avem nevoie de puncte.” – Denisa Rogojinaru, căpitan Știința Bacău.