Bombardierul Kim / Știința Bacău – Fenerbahce Istanbul 0:3 (13-25, 16-25, 21-25)

Stiinta Bacau - Fenerbahce IstanbulN-a fost loc de surprize joi seara, în Sala Sporturilor din Bacău, la debutul Științei într-o nouă ediție a Champions League. Cu o jucătoare de super-clasă, în persoana coreencei Yeon-Koung Kim, care a făcut diferența grație unui serviciu devastator, echipa turcă s-a impus în trei seturi și a preluat șefia grupei B. 

Primul set a început dezastruos pentru ”studente”, acestea fiind conduse cu 1-14, pe serviciul extrem de puternic și precis al coreencei Kim. De menționat este faptul că acel unic punct băcăuan a fost făcut pe greșeala turcoaicelor, care au atins fileul la un blocaj. Din momentul acesta, campioanele României au început să intre ușor-ușor în meci și să facă și câteva puncte spectaculoase, dar atât. Cel de-al doilea set a început practic de la 0-4 pentru oaspete, moment în care Florin Grapă a cerut time-out, iar la reluarea jocului Erdem a servit în fileu. La primul time-out tehnic, Știința a avut 2 puncte avans, însă nu a reușit să stea la conducerea setului decât până la 15-14 când a ajuns din nou la serviciu coșmarul Kim. Aceasta a întors soarta setului, servind foarte bine până la 15-21, iar setul s-a încheiat cu scorul de 16-25. 

Ultimul set a fost unul foarte disputat, băcăuancele conducând până spre finalul acestuia, datorită unui serviciu foarte bun și al unei foarte inspirate Yulia Stoyanova, care și-a făcut datoria și, mai mult, a impresionat prin atacurile ei inteligente. Știința a început bine setul și s-a distanțat până la 12-6, poate și pe fondul relaxării echipei din Istanbul. Echipa oaspete a reușit să egaleze la 20, iar din acel moment experiența și valoarea jucătoarelor și-auspus cuvântul, setul încheindu-se cu scorul de 21-25. 

La fel ca în meciul de anul trecut cu Dinamo Kazan, băcăuancele au intrat foarte greu în meci și au părut timorate pe tot parcursul jocului. De remarcat este evoluția Yuliyei Stoyanova, care a intrat în teren din postura de rezervă și și-a făcut datoria pe deplin. Până la urmă, diferența a făcut-o jucătoarea Yeon-Koung Kim, cu 10 puncte din serviciu, în timp ce, pe faza de atac, ea nu a putut fi blocată de ”studente”. În același timp, nu trebuie uitate liberoul și ridicătoarea de la Fenerbache, cu evoluții foarte bune. Echipa din Istanbul se va bate anul acesta la câștigarea trofeului Champions League, având în componență jucătoare de talie mondială și un antrenor cu performanțe remarcabile la nivel internațional. 

Știința Bacău: Denisa Rogojinaru (14 puncte), Anastasiya Harelik (4), Tatiana Lupu (3), Alexandra Sobo (2), Ioana Baciu, Sabina Moisa, Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Yuliya Stoyanova (9), Olena Novgorodchenko, Crina Bălțatu, Alexandra Badea și Irina Radu. Antrenor: Florin Grapă. 

Fenerbahce Grundig Istanbul:  Yeon-Koung Kim (23), Madelaynne Montano (14), Christina Bauer (11), Kristin Hildebrand (6), Eda Dundar Erdem (5), Eleonora Lo Bianco, Merve Seniye Dalbeler – libero. Au mai jucat: Polen Uslupehlivan (2), Elif Nedime Oner (1) și Melis Yilmaz. Antrenor: Marcello Abbondanza.

FOTO: ȘTEFAN HUIBAN

Un comentariu la „Bombardierul Kim / Știința Bacău – Fenerbahce Istanbul 0:3 (13-25, 16-25, 21-25)”

  1. asta e.sunt echipe ce investesc bani in jucatoare de prima clasa.ce poti face cu un blocaj de 2,30 la un atac de 2,50 ?Hai Stiinta !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.