Conferință de presă / Sport Club Bacău nu concepe să nu ia cele trei puncte sâmbătă

Conferinta de presa SC BacauCu două zile înainte de meciul de pe teren propriu cu CS Balotești, divizionara secundă Sport Club Bacău a organizat o conferință de presă. Antrenorul Cristi Popovici și jucătorii Răzvan Adăscăliței și Bogdan Rusu au spus că nu concep altă variantă decât victoria. Fotbaliștii prezenți au mai spus că schimbarea de antrenor a fost una benefică pentru echipă.

Cristi Popovici: ”E clar că nu ne putem propune altceva decât să câștigăm acest meci, având în vedere seria de rezultate negative pe care am avut-o. Despre echipa din Balotești pot spune că a avut evoluții oarecum contradictorii până acum și e o echipă imprevizibilă, care ba a pierdut foarte greu, ba a marcat 3 goluri, ba a pierdut la scor. Este o echipă pe care trebuie să o luăm foarte în serios, de altfel trebuie să abordăm toate meciurile în aceeași manieră. Având o zestre de numai un punct, e clar că vor juca pe orice teren cu gândul să acumuleze puncte, mai ales că au câțiva jucători experimentați, care pot trage echipa după ei.”

Bogdan Rusu: ”Trebuie să ne mobilizăm și să ne dăruim pe teren pentru a câștiga cele trei puncte. Vrem să batem pentru a urca în clasament, pentru că nu ne place în subsolul clasamentului. Golul pe care l-am înscris la Năvodari contează foarte mult pentru mine, mai ales fiindcă am intrat din postura de rezervă și am reușit să egalez. Schimbarea sistemului într-unul cu doi atacanți mă ajută foarte mult, fiindcă îmi era foarte greu să joc în spatele vârfului.”

Răzvan Adăscăliței: ”Suntem conștienți că ne așteaptă un meci foarte greu și foarte important. Starea terenului nu va putea constitui o scuză pentru un rezultat nefavorabil, fiindcă e aceeași pentru ambele echipe. Suntem foarte motivați și încrezători că vom putea obține cele trei puncte. Cred că golurile pe care le-am tot luat pe final de meci au fost cauzate de lipsa de concentrare până la ultimul fluier al arbitrului. După venirea noului antrenor e altă atmosferă în vestiar, se simte o altă atitudine din partea noastră, e o schimbare în bine.”

2 comentarii la „Conferință de presă / Sport Club Bacău nu concepe să nu ia cele trei puncte sâmbătă”

  1. e clar ca nu arata a echipa de „B”. nu poti sa bati lanterna rosie nici cu un om in plus, nu meriti sa ramai in „B”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.