Handbal masculin, Divizia A / Victorie în formulă restrânsă

Stiinta II Bacau

Prima victorie în deplasare și al doilea succes consecutiv pentru „satelitul” vicecampioanei, 28-24 (14-14), la HC Buzău. Sâmbătă după-amiază, în ultimul meci din etapa a III-a a Diviziei A 2014-2015, handbaliștii pregătiți de Bogdan Voica s-au impus pe terenul liderului și au schimbat astfel ierarhia la vârf în Seria A. 

 

 După ce repriza inaugurală s-a încheiat pe picior la egalitate, lupta s-a ascuțit în partea a doua a jocului, iar finalul a fost unul tensionat. În formulă restrânsă, cu un lot alcătuit din numai 9 jucători în condițiile în care juniorii II de la Știința Municipal au participat, de vineri până duminică, la un turneu la Onești, „studenții” au reușit să gestioneze mai bine ultima parte a jocului și să termine meciul învingători.

 

 Pentru ultimele aproximativ 10 minute, echipa băcăuană a rămas fără opțiuni de schimb după ce pivoții Liță (min. 42:50) și Rață (min. 50:41) au văzut rând pe rând cartonașul roșu pentru trei eliminări. Chiar și așa, de la 19-22 (min. 50), „satelitul” Științei Municipal Dedeman Bacău a păstrat controlul asupra meciului, nu a primit gol nici în dublă inferioritate și s-a desprins până la 19-24 (min. 53). Gazdele s-au apropiat numai până la 22-24 (min. 56) și 23-25 (min. 57), dar handbaliștii băcăuani au menținut distanța și au intrat cu un avans liniștitor în ultimul minut: 23-28.

 

 Știința Municipal Dedeman II Bacău: Bobeică – Moisă (7), Rață (6), Tărîță (6), Cotinghiu (5), Doboș (1), Oancea (1), Carali (1), Liță (1). Antrenor: Bogdan Voica.

 

 Pentru „satelitul” vicecampioanei urmează o etapă liberă, în condițiile în care sâmbătă, 4 octombrie, ar fi trebuit să întâlnescă HCM Câmpina – echipă retrasă din campionat. Elevii lui Bogdan Voica vor reveni în teren pe 11 octombrie, cu o deplasare la noul lider – CS Politehnica Iași.
Sursa: stiintahandbal.ro

 

Un comentariu la „Handbal masculin, Divizia A / Victorie în formulă restrânsă”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.