Fără inspirație, fără victorie / Sport Club Bacău – Farul Constanța 2-2 (2-0)

Sport Club Bacau - Farul Constanta
Iată că cele 9 puncte pe care Viorel Tănase le credea realizabile după primele 4 etape au devenit imposibil de acumulat după runda a doua. Băcăuanii au scăpat printre degete o victorie care le-a stat la îndemână și de care numeni nu se îndoia după primele 45 de minute.

Gazdele au dominat prima repriză, profitând și de replica anemică a formației constănțene. Bogdan Ungureanu a deschis scorul în minutul 26, deviind în poartă un balon trimis cu capul de Lozneanu după centrarea căpitanului Hurdubei. ”Un gol de 2 lei”, l-a caracterizat antrenorul Farului după meci. În minutul 37, Bogdan Rusu a centrat de pe stânga, Strugariu a trimis cu capul în bară din 6 metri, mingea a ajuns la Hurdubei, al cărui șut a fost respins în corner de Neagu. Cu trei minute înainte de pauză, căpitanul Sport Clubului și-a antamat titlul neoficial de ”omul meciului” cu un gol de generic: vole la colțul lung cu piciorul stâng, de la 22 de metri lateral stânga, balonul fiind trimis în plasa laterală a porții oaspeților.

După pauză, Marian Pană a făcut trei schimbări inspirate, în timp ce Viorel Tănase nu le-a nimerit din nou. Băcăuanii au avut câteva siutații din care ar fi putut face 3-0, însă Luncanu (min. 66) și B. Rusu (min. 67) au fost blocați de portar, în timp ce șutul lui Hurdubei din 16 metri (min. 79) a trecut puțin peste. Gazdele au făcut apoi pasul înapoi, i-au chemat pe adversari peste ei, iar aceștia n-au refuzat invitația. Revirimentul oaspeților a fost anunțat de bara lui Ivănică, din minutul 80, ocazie care a prevestit parcă golul lui Enciu, din minutul 82. După o bâlbâială a defensivei gazdelor, atacantul constănțean a rămas singur cu Petrariu, pe care l-a învins cu un șut plasat de la 14 m. A fost un gol care parcă le-a turnat adrenalină în vene elevilor lui Pană, aceștia egalând în minutul 88, după un șut incredibil al lui Ochia, care a trimis sub bară din apropierea liniei de fund. Aceasta, după ce, în minutul 83, Farul a avut un penalty neacordat.

Cu un singur punct după primele două etape, în care n-a întâlnit adversari de primă mână ai seriei, cu o apărare vraiște și un joc de construcție dependent de forma lui Hurdubei, Sport Club Bacău suferă și riscă să-și piardă și puținii suporteri pe care-i are.

SC Bacău: Petrariu – Luncanu, Lozneanu, Burcă, Sascău – Strugariu (62 Vraciu), L. Dumitriu (87 Adăscăliței), Taban, Hurdubei – B. Ungureanu (77 Cl. Tudor), B. Rusu. Antrenor: Viorel Tănase.

Farul: Vl. Neagu – Cl. Popa (46 D. Ciobanu), Straton, Miulescu, Szalkai – Cîrstoiu (72 Ivănică) – Bardu, R. Neagoe, Ochia, Pîslaru (46 Igiroșanu) – M. Enciu. Antrenor: Marian Pană.

Cartonașe galbene: Lozneanu (21), Luncanu (47), B. Ungureanu (70) / Pîslaru (17), Ochia (20), Enciu (22), Neagu (90).

Arbitru: Andrei Lucian Ţiţii (Sibiu); Asistenţi: Adrian Ionescu (Târgovişte) şi Florin Alexandru Vişan (Galaţi).

Spectatori: 600.

Celelalte rezultate ale etapei a II-a din seria I: Academica Argeș – Gloria Buzău 3-0 (2-0), ACS Berceni – FC Voluntari 1-3 (1-1), CS Balotești – Săgeata Năvodari 0-1 (0-0), Unirea Slobozia – CF Brăila 0-0 și Rapid CFR Suceava – FCM Dorohoi 3-0 (2-0).
Clasament Liga a II-a
Etapa a III-a (13 septembrie): CS Balotești – ACS Berceni, Săgeata Năvodari – Unirea Slobozia, CF Brăila – Rapid CFR Suceava, FCM Dorohoi – SC Bacău, Farul Constanța – Academica Argeș și Gloria Buzău – FC Voluntari.

3 comentarii la „Fără inspirație, fără victorie / Sport Club Bacău – Farul Constanța 2-2 (2-0)”

  1. Pana in min. 77, cand Cl.Tudor l-a inlocuit pe B.Ungureanu, s-a jucat cumva 1-4-4-2 (dupa cum rezulta din comentariu), iar apoi, s-a trecut la 1-4-2-3-1 ? Se stie ca 1-4-2-3-1 nu functioneaza nici la echipe foarte mari; exemple: Brazilia (1-7 cu Germania, 3-0 cu Olanda), Romania, Steaua (cand nu joaca Bourceanu, Pintilii, Sanmartean). Romania, cu 1-4-4-2, a invins Bosnia cu 3-0 (cu mijlocul: Torje, Bourceanu, G.Muresan, L.Sanmartean) si putea fi 6-0 sau 7-0…

  2. galca,te apreciez,esti un fff bun cunoscator al fenomenului,insa?ai grija la comparatii,despre ce vorbim????esti deacord cu mine ca azi am vazut 2 echipe slabe?foarte slabe

  3. Din doua echipe foarte slabe, una (Bacaul) a condus si mai erau 8 minute ca sa ia 3 puncte. Iar, cand schimbarile mai mult incurca jucatorii, in loc sa-i ajute, se numeste ca antrenorul (impreuna cu echipa) a lucrat fara folos la antrenamente. La fel cum vaca loveste galeata si o varsa, dupa ce a fost mulsa (vaca). Se repeta debutul de campionat de anul trecut, cand Bacaul juca foarte bine si nu lua nici un punct… Fotbal artistic…

Dă-i un răspuns lui liviu989 Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.