Marți dimineață, la sediul Federației Române de Volei, a avut loc tragerea la sorți a ediției 2014-2015 a campionatului Diviziei A1 și Cupei României. Astfel, întrecerile primei ligi feminine vor debuta pe 15 octombrie, prima etapă programând derby-ul dintre echipa campioană și medaliata cu bronz a ediției precedente, adică Știința Bacău – Volei Alba Blaj. Celelalte meciuri ale rundei inaugurale sunt: Penicilina Iaşi – SCMU Craiova, Dinamo Romprest Bucureşti – CSU Cluj, CSM Lugoj – CSU Medicina Târgu Mureş, CSM Bucureşti – CSM Târgovişte și Știința Miroslava – Unic Piatra Neamţ.
Înainte de debutul campionatului sunt programate partidele primului tur din Cupa României, în dublă manșă, pe 4 și 11 octombrie, după următorul program: SCMU Craiova – Penicilina Iaşi, CSM Târgovişte – Unic Piatra Neamţ, CSU Cluj – CSM Bucureşti și CSM Lugoj – Știința Miroslava. Știința Bacău va intra direct în sferturile de finală, acolo unde o va întâlni pe câștigătoarea dintre CSU Cluj și CSM București. Echipa campioană își va începe pregătirile pentru viitorul sezon la sfârșitul lunii iulie.
cu dinamo cand jucam
Mabucur de venirea lui Ioana Maria Baciu
,,bine ai venit la echipa de aur . Mult succes tie si la toata echipa.