Sulițașul Alexandru Novac (foto, CSM Bacău 2010, antrenor Mihaela Melinte) a reușit un nou record personal sâmbătă, la București, în cadrul primei etape a Campionatului național pentru seniori, tineret și juniori I. Atletul băcăuan a reușit să arunce sulița de 700 de grame la 70.69 metri din a doua încercare. ”La categoria sa de vârstă, juniori II, Alexandru este de departe primul. Lupta pe care o duce este doar cu distanța, cei 73,63 metri reprezentați de recordul național în aer liber”, a declarat antrenoarea Mihaela Melinte.
Tot sâmbătă, în cadrul aceleiași competiții, Cristian Vorovenci (CSM Bacău 2010) a luat startul într-o probă inedită pentru el, 3000 de metri obstacole, pe care a câștigat-o în 9:17.35, în timp ce Petronela Simiuc (CSM Bacău 2010) a sosit a treia la 1500 de metri, cu timpul de 9:17.35.
Și atleții de la SCM Bacău au obținut rezultate notabile la concursul din capitală: Bianca Perie s-a impus în proba de aruncarea ciocanului (66,93 m), Georgiana Aniței a câștigat la lungime – juniori II (5,91 m), Elena Asmarandei s-a clasat a doua la disc (50,33 m), Anca Burcă a terminat pe locul al doilea la înălțime (1,65 m) iar Elena Lupu a sosit a treia în finala la 100 m (12,55 s).
Luni, tot în București, a avut loc Campionatul național de ștafete, în cadrul căruia s-au regăsit, în premieră, probele de 4 x 800 m și 4 x 1500 m. La 4 x 1500 m, CSM Bacău 2010 (Iulian Laslău, Andrei Trofin, Cristian Vorovenci, Ioan Zăizan) a ocupat locul al doilea, în timp ce ștafeta clubului Știința Bacău (Claudiu Bîșcă, Andrei Onofrei, Ilie Corneschi, Nicolae Soare) a sosit a treia. La 4 x 800 m, CSM Bacău 2010 a câștigat în aceeași componență, în timp ce băieții de la Știința au terminat pe locul 4.
FOTO: VICTOR EUGEN MIHAI – VEM