Fotbal, Liga a II-a / FC Clinceni – Sport Club Bacău 2-1 (2-0)

Sport Club Bacau - FC Clinceni (10)
Ultimul meci din turul play-off-ului seriei I a adus și prima înfrângere în deplasare a celor de la Sport Club Bacău, pe un teren unde obținuseră o remiză în sezonul regulat. Ilfovenii au deschis scorul rapid, în minutul 10, datorită unui șut de la 25 de metri expediat de Pușcaș. Cu 5 minute înainte de pauză, Clinceniul și-a dublat avantajul, după ce Vițelaru a înscris cu capul în urma unei centrări a lui Pătrașcu. La pauză, ce să vezi ? Viorel Tănase a uimit din nou pe toată lumea cu schimbările. Nu în sens pozitiv, desigur.

La 0-2, el a considerat că mai are nevoie de un mijlocaș defensiv, așa că l-a scos pe Tudor și l-a băgat pe Burcă (probabil și pentru a-l ține în priză pe Petrariu). De asemenea, Rusu și-a confirmat statutul de copil de suflet al antrenorului, în timp ce Curiliuc va primi o șansă, așa cum i s-a promis. La echipa a doua, în Liga IV-a. Surprinzător, Rusu a reușit chiar să înscrie, în minutul 71, cu un șut din afara careului, dar n-a fost de-ajuns pentru a evita înfrângerea. Să mai spunem că ”Tase” a cărat cu el și 3 juniori (nu de drag, ci de nevoie, fiindcă echipa a doua avea nevoie de anumiți jucători), dar nu ca să joace (nici n-ar fi avut cum, din moment ce nu i-a văzut niciodată în campionatul lor), ci să se familiarizeze cu atmosfera de la o echipă neplătită.

FC Clinceni: Bolboaşă – Al. David, Viţelaru, Marciuc, Artiom Karamyan – Venţer (9 Arman Karamyan), Puşcaş, B. Pătraşcu, Tătar (72 Olariu) – Vl. Rusu (65 St. Stancu), I. Roşu. Antrenor: Florentin Rădulescu.

SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioae, Lozneanu, Dumitriu, Sascău – Căinari, Taban, Cl. Tudor (46 Burcă), Șchiopu (88 Nicodim) – B. Ungureanu (46 B. Rusu), Hurdubei. Antrenor: Viorel Tănase.

Arbitru: Claudiu Marcu (Constanța). Asistenți: Vasile Dan Popescu (Buzău) și Florin Alexandru Vișan (Galați).

3 comentarii la „Fotbal, Liga a II-a / FC Clinceni – Sport Club Bacău 2-1 (2-0)”

  1. Faptul că articolul 5 bis încă este în ROAF împiedică, într-adevăr, la acest moment, promovarea Craiovei în prima divizie. Dar să vedem ce spune articolul cu pricina:

    articolul 5”Modificarea formei juridice sau a structurii unui club pentru a facilita calificarea pe merit sportiv sau/şi primirea unei licenţe pentru campionatul unei ligi naţionale, în detrimentul integrităţii sportive a unei competiţii, este interzisă. Aceasta include, de exemplu: schimbarea sediului, schimbarea denumirii sau cesiunea de acţiuni între diferite cluburi, precum şi divizarea sau comasarea unui club, schimbarea acţionariatului (…) Pentru încălcarea dispoziţiilor alin. 3, cluburile respective vor fi sancţionate cu interzicerea dreptului de promovare într-o categorie superioară pentru 3 ani competiţionali.”

    Ce nu spune lumea este că, dacă se ține cont la sânge de regulament și, în speță, de acest articol, mai sunt cel puțin 4 echipe care nu pot promova doar la noi în serie: Târgu Mureșul și FC Olt și-au schimbat denumirea, Vâlcea și-a schimbat acționariatul, iar Metalul Reșița, fostă Dămila Măciuca, fostă Vâlcea, și-a schimbat, desigur, sediul. Cum toate astea s-au întâmplat mai devreme de trei ani, niciuna dintre aceste echipe nu are voie să promoveze în acest sezon, iar menținerea articolului respectiv în regulamentul FRF ar atrage, cu siguranță, contestații din partea echipelor aflate sub locul 2. De altfel, există deja o echipă în Liga I care și-a schimbat denumirea mai recent decât ar fi permis-o regulamentul – Corona Brașov (fostă SCM).

    Conform unor surse din presă apropiate de oamenii din fruntea federației, FRF-ul face tot posibilul să elimine acest articol din regulament tocmai ca să ajute cluburile la care se fac investiții și pentru a se pune la adăpost de o situație incertă și jenantă la sfârșit de campionat. În acest scop, conducerea FRF a trimis de urgență la UEFA documentația necesară, cerând permiterea schimbării regulamentului înainte de 1 iulie (aceasta este data la care se schimbă în mod uzual regulamentele UEFA), mai precis într-o Adunare Generală care se va desfășura undeva la sfârșitul lui aprilie.

    Cât despre dreptul la promovare, dacă e să luăm la bani mărunți și celelalte echipe din serie, avem cel puțin vreo patru (FC U, Bistrița, UTA, Motru) care nu ar putea promova din cauza altor reglementări, cele care țin de datoriile la stat ale cluburilor și de condițiile de licențiere.
    Articolul 54 din ROAF a ajuns vedetă. Daniel Stanciu, oficial al grupării ASA Târgu Mureş, îl invocă cu orice prilej, apreciind că CS Universitatea nu ar avea drept de promovare. Însă conţinutul articolului relevă că nici formaţia pe care o reprezintă nu ar avea posibilitatea regulamentară de a urca în A.
    Iată conţinutul celebrului Articol 54. La alineatul 1 statuează: „(1) Dreptul unui club de a participa în campionatele naţionale va depinde, în primul rând, de meritul sportiv al acestuia”. Aşadar, ţine de meritul sportiv – obţinut pe teren. Alineatul 2 este cel mai interesant: „Pentru a promova într-un eşalon superior, calitatea de membru afiliat a unui club trebuie să aibă o durată – în momentul începerii campionatului – de cel puţin trei ani consecutivi. Iar alineatul continuă astfel: „Orice modificare a formei juridice a clubului sau a structurii persoanei juridice (de exemplu: schimbarea sediului, denumirii sau culorilor clubului sau cesiunea între cluburi şi alte entităţi juridice) survenită în această perioadă, în scopul facilitării accesului într-un eşalon competiţional superior, a primirii licenţei în detrimentul integrităţii competiţiei, va fi considerate drept o întrerupere a calităţii de membru afiliat”.

    Lovitură de bumerang

    Prima parte a alineatului 2 se referă la situaţia CSU, care nu are calitatea de membru afiliat de trei ani consecutivi, ci a fost invitată să participe în competiţie de Adunarea Generală a FRF încă din 2011. Însă partea a doua a alineatului afectează la fel de profund celelalte grupări ale seriei. Metalul Reşiţa, ASA Târgu Mureş şi CSM Râmnicu Vâlcea au efectuat schimbări de sediu, denumire sau culori. Implicit, nici ele nu au drept de promovare. Fapt susţinut şi de directorul executiv al CS Universitatea: „Dacă e să respectăm acest articol mot-a-mot, cel puțin patru echipe din cele șase aflate în play-off nu ar avea voie să promoveze. Începând cu Vâlcea, care a făcut o schimbare de acționariat, continuând cu Târgu Mureșul, care a făcut schimbare de stemă, de sediu și de culori, și terminând cu Reșița, care a făcut și ea schimbare de sediu.
    CHIAR SI-N SERIA CEALALTA AVEM FC CLINCENI, DE ASEMENEA FAVORITA LA PROMOVARE, CARE A FACUT RECENT O SCHIMBARE DE SEDIU”.

    Doar pe hârtie, fără efecte concrete

    Mai mult, în sezoanele precedente au promovat în prima ligă o grămadă de echipe care încălcau articolul 54. CS Turnu Severin, care şi-a schimbat de vreo trei ori denumirea – din Gaz Metan CFR Craiova în Gaz Metan Severin, apoi în CS Turnu Severin; Viitorul Constanţa, fostă CS Ovidiu; Săgeata Năvodari – în trecut Săgeata Stejaru; nici Corona Braşov nu a respectat articolul cu pricina din statutul FRF.
    Astfel, în mod firesc, toate grupările din liga secundă care doresc promovarea în primul eşalon ar trebui să opteze pentru eliminarea Art. 54.

  2. Conducerea FC Rapid susţine, într-un comunicat remis
    presei, că FC Clinceni nu îndeplineşte criteriile de acordare a
    licenţei pentru a evolua în sezonul 2014/2015 al Ligii I. Gestul
    giuleștenilor vine după ce și gruparea ilfoveană a recurs la același fel
    de contestație, îndreptată împotriva Rapidului.

    FC Rapid precizează că fosta ACS Buftea, actuala FC
    Clinceni, nu poate promova deoarece în ultimii trei ani şi-a schimbat
    denumirea şi sediul, încălcând astfel articolul 5 din Regulamentul de
    Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF).

    „E
    limpede, deci, că fosta ACS Buftea, cu „forţe” noi venite dinspre
    Domnești și relocată, anul trecut, la Clinceni (de artificii
    asemănătoare au mai uzat, de fapt, și alte grupări care țineau, la fel,
    lecții dechise, fără a-și zburătăci musca de pe căciula proprie!), intră
    sub incidența prevederilor ROAF”, se arată în comunicatul giuleştenilor.

    FC Rapid admite că se confruntă cu probleme şi recomandă o mai mare flexibilitate în procesul de licenţiere.
    „Nimeni nu poate nega problemele cu care un club de tradiție precum FC
    Rapid, și nu numai, se confruntă de o destul de lungă perioadă. Dar,
    dacă acceptăm această realitate crudă, poate că s-ar impune să fim mai
    flexibili în cazul tuturor și să mai pansăm, cum putem, câteva dintre
    rănile adânci ale fotbalului nostru, lăsându-l să respire în speranța
    unei ipotetice revigorări. Nu putem, în consecință, decât să ne dorim o
    atitudine echilibrată, realistă, a factorilor de decizie, fără atitudini
    revanșarde și orgolii absurde! Iar celor care mor de grija noastră
    le-am recomanda să-și revadă traseele competiționale anterioare, ieșite
    din cadrul legal, și – cel mai important – să parcurgă, în DEX,
    explicațiile de la ipocrizie și fățărnicie!”, se mai arată în comunicat.

    Gruparea giuleşteană a reacţionat astfel după ce conducătorii FC
    Clinceni au anunţat că se vor adresa la TAS în cazul în care FC Rapid
    primeşte licenţa pentru ediţia viitoare a Ligii I. Ilfovenii susţin că
    Rapid nu poate primi licenţa din cauza datoriilor pe care clubul le are
    către foştii jucători.

    După cinci etape disputate în play-off-ul Ligii a II-a, FC Rapid
    ocupă locul 2 cu 26 de puncte, iar FC Clinceni este pe locul 3 cu 24 de
    puncte, în Seria I. Pe primul loc este CSMS Iaşi cu 30 puncte. În Liga I
    promovează primele două echipe clasate în fiecare din cele două serii
    ale Ligii a II-a. Procesul de licenţiere pentru echipele fruntaşe ale
    Ligii a II-a se încheie vineri.

Dă-i un răspuns lui Gogu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.