Net inferiori / HCM Constanța – Știința MD Bacău 27-18 (12-10)

HCM Constanta - Stiinta Bacau 23
În primul meci din Final 3-ul Ligii Naționale de handbal masculin, Știința Bacău a suferit o înfrângere drastică pe terenul campioanei en-titre, HCM Constanța. În loc să confirme evoluțiile bune din prima fază a play-off-ului, handbaliștii băcăuani au fost dominați la aproape toate capitolele de echipa campioană. A fost un meci dur, cu foarte multe eliminări, nervii fiind întinși la maximum pe tot parcursul partidei. Pe lângă aceste durități, băcăuanii au făcut foarte multe greșeli neforțate, acestea ducând la diferența meritată de pe tabelă. Și ca tacâmul să fie complet, managerul Ioan Ciobanu a vrut să scoată echipa de pe teren, ”contribuind” și el cu o eliminare la dezastrul din final.

Prima repriză a fost una destul de echilibrată, oaspeții reușind să facă față campionilor, cu siguranță și datorită lui Răducu Tamaș care și-a ținut echipa în meci în dese rânduri. Știința a condus doar o singură dată pe tot parcursul jocului având 4-3 în minutul 10. Repriza secundă a fost mult mai animată, constănțenii reușind să se desprindă rapid la 4 goluri. La scorul de 20-16, Bondar a ratat o aruncare de la 7 metri, iar de acolo se pare că meciul s-a rupt. În minutul 54, Puiu Ciobanu nu a reușit să își mai stăpânească nervii și a intrat pe teren cerându-le propriilor jucători să iasă de pe teren din cauza unor decizii ce au avantajat nesemnificativ echipa gazdă. Rezultatul a fost unul catastrofal: rămași cu un om mai puțin, băcăuanii au primit 4 goluri consecutive, iar HCM Constanța s-a impus la o diferență greu de anticipat după prima repriză.

Una peste alta, Răducu Tamaș merită lăudat, acesta părând din alt film, unul mult mai bun, punând foarte mult suflet în acest meci. Fenici a făcut un meci peste media celor de până acum, în timp ce, după evoluția de miercuri după-amiază, Cristi Ghiță i-a băgat în ceață pe suporteri: o fi semnat cu Selestat sau cu HCM? Interul dreapta băcăuan a greșit foarte multe pase și a fost blocat aproape mereu de apărarea masivă a constănțenilor. Din păcate, Ionuț Rotaru a fost inexistent, în timp ce Toma a fost principala gură de foc a campionilor, acesta reușind să fructifice toate aruncările pe care le-a avut. Apărarea băcăuană a fost foarte ușor păcălită de schemele foarte frumos legate de echipa calificată în Final Four-ul Cupei EHF. Un lucru e cert: în repriza secundă s-a văzut o singură echipă pe teren, aceea a Constanței.

Evoluția scorului : 3-1 (5), 4-4 (10), 5-4 (15), 8-5 (20), 10-8 (25), 12-10 (pauză), 14-10 (35), 16-12 (40), 19-15 (45), 20-16 (50), 23-16 (55), 27-18 (final).

HCM : Popescu (13 intervenții), Stănescu – Șimicu (2 goluri), Csepreghi (5), Toma (9), Novanc (2), Buricea (1), Criciotoiu (2), Cristescu (1), Stavrositu (1), Ciutura (1), Sadoveac (3), Angelovski, Adzic. Antrenor : Zvonko Sundovski.

Știința : Tamaș (12 intervenții), Grigoraș (1) – M.Bujor (1 gol), Ghiță (2), Johannson (1), Păunică (1), Da Silva (1), Rusia (3), Fenici (4), G.Bujor (1), Bondar (4), Celestin, Iancu, Rotaru, Vartic. Antrenor : Eliodor Voica.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 3 (3) – 6 (4).

Minute de eliminare : 14 – 20.

FOTO: VICTOR EUGEN MIHAI – VEM.
HCM Constanta - Stiinta Bacau 1

HCM Constanta - Stiinta Bacau 2

HCM Constanta - Stiinta Bacau 3

HCM Constanta - Stiinta Bacau 4

HCM Constanta - Stiinta Bacau 5

HCM Constanta - Stiinta Bacau 6

HCM Constanta - Stiinta Bacau 7

HCM Constanta - Stiinta Bacau 8

HCM Constanta - Stiinta Bacau 9

HCM Constanta - Stiinta Bacau 10

HCM Constanta - Stiinta Bacau 11

HCM Constanta - Stiinta Bacau 12

HCM Constanta - Stiinta Bacau 13

HCM Constanta - Stiinta Bacau 14

HCM Constanta - Stiinta Bacau 15

HCM Constanta - Stiinta Bacau 16

HCM Constanta - Stiinta Bacau 17

HCM Constanta - Stiinta Bacau 18

HCM Constanta - Stiinta Bacau 19

HCM Constanta - Stiinta Bacau 20

HCM Constanta - Stiinta Bacau 21

HCM Constanta - Stiinta Bacau 22

HCM Constanta - Stiinta Bacau 24

HCM Constanta - Stiinta Bacau 25

HCM Constanta - Stiinta Bacau 26

HCM Constanta - Stiinta Bacau 27

HCM Constanta - Stiinta Bacau 28

HCM Constanta - Stiinta Bacau 29

HCM Constanta - Stiinta Bacau 30

HCM Constanta - Stiinta Bacau 31

HCM Constanta - Stiinta Bacau 32

5 comentarii la „Net inferiori / HCM Constanța – Știința MD Bacău 27-18 (12-10)”

  1. Cu o asemenea atitudine in joc nu ave nici o sansa sa ne gandim la titlul de campionana dapai sa mai speram , pai astazi Constanta a fost net superioara la toate capitolele in fata noastra , noi n-am avut aproape nimic bun na mers jocul deloc asa ca sperantele sunt slabe daca jucam asa , poate ca schimbarea acceasta din vara e bine venita ca de vro 2 ani jumate tot speram si speram la titlu da nu se intampla nimic asa poate ca mai trebuie sa plece unii jucatori care au tot stat si au luat bani si nu sa intamplat nimic la echipa decat numai titlu de Vicecampioana, dar eu cred ca suporteii Stiintei merita mai mult pentru ca iubesc aceasta echipa si meritam si noi un titlu de campioana . Imi cer scz daca am gresit cu ceva ce am zis aici da na fost cu nici o rautate da cam asa stau lucrurile 🙂

  2. Ionut Rotaru a fost inexistent pentru ca nu a mai jucat in repriza secunda.
    Arbitrajul a fost penibil, reactia dl. Ciobanu fiind cat se poate de fireasca la ce au putut trai baietii.
    Eliminari date moca in favoarea Constantei, 7m neacordate cu nemiluita fluierandu-se in favoarea „campioanei”. Rusia a iesit cu ochiul umflat si Sadoveac nu a primit nimic.
    Bondar si Rotaru au primit eliminari total amuzante in startul partidei.
    S-a cam hotarat de la federatie cine e campioana. Ghita asa-i a fost inexistent, la fel ca si jocul cu pivotul.
    Voica a facut niste schimbari incredibile in repriza secunda, aruncand in lupta jucatori care nu aveau cum sa faca diferenta.

    1. prietene nu vezi padurea din cauza copacilor.daca la scorul si meciul asta tu dai vina pe arbitraj ai vazut alt meci..o fi dat arbitrajul ceva pentru gazde,dar reactia lui ciobanu a fost total deplasata si inutila vezi ce a urmat.. pai daca noi am fost furati meciul asta,la bacau cum ar fi trebuit sa procedeze resita si turda ? ai vazut acele meciuri ? ai fost mandru de echipa noastra ? eu,nu !

  3. E foarte bine sa-ti doresti mai mult (in cazul Stiintei, sa castige campionatul), dar si mai bine este sa fii realist si sa-ti cunosti limitele. Ne-am trezit si noi ca vrem sa luam titlul Constantei tocmai acum, cand adversarii nostri din ultimii ani traverseaza o perioada foarte buna, peste nivelul care le-a fost suficient pentru a castiga lejer ultimele campionate. Finala Cupei pare a fi fost doar o exceptie de la regula dominarii autoritare a Constantei.
    Prezenta pe podium e corecta pentru nivelul actual al echipei.

    1. Total de acord!Pana la urma bugetele decid campioanele:vezi cazurile din fotbal:Steaua.Juventus,Man City,PSG,Bayern.Toate aceste echipe au cele mai mari bugete din campionatele lor.
      Exceptie face Atletico Madrid dar e doar o exceptie.In rest cei care au bugete cumpara ce-i mai bun si castiga…e simplu:economie de piata,capitalism putem sa-i spunem cum vream dar asta e realitatea!

Dă-i un răspuns lui Bacau Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.