Avancronică / HCM Constanța – Știința MD Bacău (miercuri, ora 16.50, live text pe Sport.Bacaul.ro)

HCM Constanta - Stiinta Bacau (4)
Știința Municipal Dedeman Bacău începe miercuri după-amiază, la Constanța, bătălia pentru primul titlu de campioană. Vicecampioana are de partea ei câteva zile de odihnă în plus și ambiția arătată în ultimele două jocuri de campionat, cu Energia Pandurii Târgu Jiu. În acest sezon, băcăuanii n-au izbutit să învingă gruparea constănțeană, după ce au remizat în turul sezonului regulat pe teren propriu, au pierdut în retur pe malul mării, iar în finala Cupei României au cedat după patru reprize de prelungiri și 12 serii de aruncări de la 7 metri.
Președintele campioanei a început un război al declarațiilor, atacând sistemul de disputare a Final 3-ului, unde echipele pornesc de la zero. Problema e că sistemul de play-off de la noi (aberant, e foarte adevărat) a fost stabilit de astă-toamnă de fosta conducere a FRH, cea susținută de Nurhan și compania, așa că lamentările târzii sunt ușor penibile. Cât despre faptul că tragerea la sorți a fost dirijată, HCM Constanța primind din oficiu numărul 2, era logic, dată fiind participarea acesteia (absolut lăudabilă) la turneul final al Cupei EHF și imposibilitatea unor eventuale reprogramări, dat fiind faptul că, pe 7 iunie, se joacă barajul pentru ”mondiale” cu Suedia.

Știința a plecat marți dimineață spre Constanța, acolo unde nu va miza pe aportul accidentaților Florin Dospinescu (se aude că se dorește să se renunțe la el, ceea ce ar fi o eroare, după părerea noastră) și Ionuț Ramba. Banca lungă și pregătirea fizică făcută sub coordonarea meseriașului Florin Vasilcan sunt, însă, două argumente forte pentru un rezultat bun al vicecampioanei. Primul meci din Final 3 a fost încredințat purtătorilor de ecusoane EHF Robert Harabagiu și Silviu Stănescu, care vor fi supervizați de șeful arbitrilor români, Alin Cârligeanu.

5 comentarii la „Avancronică / HCM Constanța – Știința MD Bacău (miercuri, ora 16.50, live text pe Sport.Bacaul.ro)”

  1. de mult am zis ca vor sa renunte la el..cel putin asa spunea si el de cand il tot dadea conducerea ca fiind accidentat

Dă-i un răspuns lui Sport Reporter Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.