Când fotbalul te pedepsește / Sport Club Bacău – Rapid București 1-2 (1-0)

Sport Club Bacau - Rapid Bucuresti
Sport Club Bacău a pierdut sâmbătă pentru a treia oară în acest sezon în fața Rapidului din Giulești. De fiecare dată la limită și de fiecare dată din cauza propriilor greșeli. Ca și în precedentul meci de acasă, Bacăul a început în trombă partida, ratând nu mai puțin de 3 ocazii în primele 10 minute. Husein a nimerit de două ori bara din stânga lui Drăghia, în timp ce Bogdan Rusu a fost blocat de portarul rapidist. Referitor la Rusu, acesta a fost titularizat surprinzător în dauna lui Curiliuc, care înscrisese golul egalării la Iași. Viorel Tănase a spus că avea nevoie de un jucător de viteză, dar le ce-ți ajută viteza, dacă n-o bagi în ațe ?

Bucureștenii au replicat prin trei mari ocazii: Daniel Niculae a fost blocat de tânărul Petrariu de două ori în același minut (25), în timp ce Vali Negru a șutat în bară patru minute mai târziu. Gazdele au încheiat în avantaj prima repriză, după ce balonul a circulat pe traseul Claudiu Tudor – Căinari – Husein, ultimul deviind în plasă din careul mic. Și fiindcă lucrurile mergeau prea bine, Burcă a comis-o din nou, fâcând un henț inutil la centrul terenului, pentru care a primit al doilea cartonaș galben.

Din păcate, fotbaliștii băcăuani au abordat debutul reprizei secunde cu o atitudine de echipă mică, foarte mică. ”Le-am cerut să nu se retragă”, a spus ”Tase” după meci, dar jucătorii săi au făcut taman pe dos. Gazdele s-au retras cu întregul efectiv în propria treime, invitându-și adversarii la atac, iar aceștia au onorat invitația, asaltând terenul advers cu fundașii mult dincolo de centrul terenului. În aceste condiții, golurile marcate de Martin (min. 51, lovitură de cap din mijlocul careului advers) și Daniel Niculae (min. 57, reluare spectaculoasă din 10 metri, după centrarea lui Dică) au venit absolut firesc.

Nu la fel de firească a fost teama lui Viorel Tănase de a introduce două vârfuri la 1-2, în condițiile în care echipa n-avea nimic de pierdut, indiferent că se termina 1-2 sau 1-4. Ungureanu a intrat în locul lui Husein și a ratat o ocazie imensă în minutul 78, în timp ce Curiliuc a intrat abia în minutul 84. În minutul 90, Ciolacu a șutat alături din 4 metri, cu poarta goală, în timp ce Drăghia a fost la post în cel de-al treilea minut de prelungiri la șutul lui Hurdubei, de la 18 metri, iar Rapidul a plecat acasă cu toate punctele.

SC BACĂU: Petrariu – Mihălăchioae (84 Curiliuc), Burcă, Lozneanu, Sascău – Căinari, Taban, Cl. Tudor, Husein (61 B. Ungureanu) – B. Rusu (46 Adăscăliței), Hurdubei. Antrenor: Viorel Tănase.

RAPID: Drăghia – I. Voicu, D. Lung, Al. Iacob, N. Vasile (46 Ciolacu) – C. Păun – Al. Coman, E. Dică, V. Negru (46 Cl. Herea; 81 Tînc), Martin – D. Niculae. Antrenor: Viorel Moldovan.

Cartonașe galbene: Mihălăchioae (min. 23), Lozneanu (min. 32), Burcă (min. 34 și min. 42), Sascău (min. 52), Adăscăliței (min. 68), Taban (min. 89) / Coman (min. 31), Păun (min. 77), I Voicu (min. 83).

Cartonaș roșu: Burcă (min. 42).

Arbitru: Iulian Călin (Ștefănești – AG). Asistenți: Daniel Hulubei (Vaslui) și Stelian Slabu (Brașov).

Spectatori: 1000

În celelalte două partide din play-off-ul seriei I, CSMS Iași – Unirea Slobozia 2-1 și ACS Berceni – FC Clinceni 2-2.
Clasament play-off, Liga a II-a, seria I

Etapa a III-a (2-3 mai): FC Clinceni – CSMS Iași, Unirea Slobozia – SC Bacău și Rapid București – ACS Berceni.

4 comentarii la „Când fotbalul te pedepsește / Sport Club Bacău – Rapid București 1-2 (1-0)”

  1. Si totusi acest pseudo antrenor ramane la club,pentru ca asa vrea Goian,de parca ar fi banii lui investiti la club.Rusu,Ungureanu,Burca-out la echipa a doua.Tanase,la Recolta Ardeoani!

  2. In toate meciurile cu Rapid, arbitrii au urmarit sa toace marunt echipa bacauana, neaplicand aceeasi „tratatie” si pentru Rapid. Sirul de cartonase galbene pentru bacauani trebuia sa-i avertizeze pe bacauani. Dar, poate, Burca joaca la pariuri… Normal, Rapidul nu ar trebui sa ia licenta pentru liga 1, avand numeroase datorii mascate pe care nu le mai poate plati. Daca nu va lua licenta, ajutorul arbitrilor nu mai conteaza. Lipsa de experienta a bacauanilor poate fi anulata si printr-o disciplina de joc, dar nu au ajuns pana acolo.

  3. cum sa spuna tanase ca le-o zis jucatorilor sa nu se retraga, daca el in minutul 46 il scoate pe rusu si baga pe adascalitei? era clar ca isi retrage echipa. ok nimic impotriva, cu un om in minus, si o echipa de 10 ori mai mica decat rapid, poate e normal sa adopti tactiva defensive. DAR. aia e aparare? toata lumea sta in propria treime? nu ai doua linii, nu ai pe cineva la respingere. toata lumea in careu. pai aia e aparare? aia e sinucidere. o sa zica iar tanase ca ghinion ca ghinion, da nu ii invata ce inseamna aparare, de care ori o condus Bacaul si o luat bataie ca nu stiu ce e aia aparare?!

  4. Ole, ole mulţumim Rapidule!
    @Gica: tizule, dacă eşti suporter al acestei echipe hibrid SC, nu trebuie decât să vii la meci de meci şi să susţii echipa indiferent de rezultat! Nu să visezi răul altor echipe, care o duc pe de o zi pe alta, dar cu toate astea sunt în faţa SC-ului!

Dă-i un răspuns lui unu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.