Fotbal, juniori A / SC Bacău a ratat calificarea la final de sezon

SC Bacau - LPS Iasi (9)
Juniorii A de la Sport Club Bacău au pierdut duminică, la Iași, cu LPS din localitate, în ultima etapă a sezonului regulat, ratând calificarea în faza următoare a campionatului, pe care ar fi obținut-o ocupând unul din primele două locuri în serie. Tinerii fotbaliști băcăuani au intrat pe terenul din Dealul Copoului cu gândul la victorie și au dominat clar prima repriză, când Lupu a trimis balonul în bară. Din păcate, au existat și momente tensionate, iar Strugariu a fost eliminat împreună cu un adversar cu care a avut o altercație.

În repriza secundă, băcăuanii au cedat teren, iar gazdele au punctat de două ori, asigurându-și victoria și primul loc în serie. În meciul de la Iași, SC Bacău a evoluat în formula: Macarie – Măcălău, Belecciu, Pavel, Dănilă – Nicodim (Aghirculesei), Strugariu, Filip, Vlad (Oancea) – Răican (Turcu) – Lupu. Antrenor: Giani Florian.

Păcat de această frumoasă echipă de juniori a Bacăului, care a condus la un moment dat seria, însă o înfrângere acasă cu LPS Piatra Neamț și un egal în deplasare la LPS Suceava i-au risipit șansele de calificare. Trebuie amintit că, la acel 0-0 de la Suceava, o contribuție majoră au avut-o arbitrii, dar și conducerea tehnică a primei echipe, care a preferat să-l trimită pe Strugariu la Liga a IV-a. Una peste alta, evoluția elevilor lui Giani Florian în această ediție de campionat poate fi catalogată ca remarcabilă. Nu încheiem înainte de a reaminti faptul că Viorel Tănase n-a avut decența să asiste măcar la un meci întreg al echipei de juniori a clubului de unde-și ia salariul. Atitudine de profesionist.

Un comentariu la „Fotbal, juniori A / SC Bacău a ratat calificarea la final de sezon”

  1. Viorel tanase este un mercenar,se vede ca il intereseaza numai banii, asa cand nu avem antrenori din zona noastra cel mai bun ar fi Petre Grigoras .Mult succes juniorilor si antrenorilor!

Dă-i un răspuns lui adevaratul bacauan Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.