Altădată jucători de primă mână ai Diviziei A, Viorel Tănase și Viorel Ion au ajuns să antreneze un fotbal de un nivel submediocru. Meciuri de felul celui dintre Sport Club Bacău și Gloria Buzău vedeai acum vreo 20-25 de ani doar prin județ. Drama fotbalului băcăuan e însă alta: la final, antrenorul Tănase a calificat jocul echipei sale ca fiind ”destul de bun”.
În prima jumătate de oră a partidei, fotbalul a fost în moarte clinică, jucătorii bătând mingea fără folos între cele două careuri. În minutul 30, Luncanu a trimis primul șut pe poartă dar a nimerit bara pentru ca, 7 minute mai târziu, Ungureanu să deschidă scorul cu un șut puternic din careu. Și cam asta a fost în prima repriză. După pauză, fotbalul a fost expediat din nou la reanimare și doar câteva execuții ale lui Marcu și Căinari au mai clătit ochiul tribunei. În minutul 58, ”Tase” a sunat retragerea, scoțându-l pe Claudiu Tudor, dar ”Vioară” a părut să nu înțeleagă mesajul, ținându-l pe teren tot meciul pe nepotul Gabriel, mână moartă. Totuși, antrenorul oaspeților a ”ghicit” o schimbare, atunci când l-a trimis în teren pe Bobe. Acesta a egalat nestingherit din careul mic, în minutul 77, în urma unui corner executat de Marcu.
Și pentru ca totul să se termine într-o notă de tragi-comic, ambii antrenori au spus că echipa lor a dominat și ar fi meritat victoria.
SC BACĂU: Petrariu – Luncanu, Burcă, Lozneanu, Sascău – Căinari, Taban, Cl. Tudor (58 Dumitriu), Husein (73 Șchiopu) – B. Ungureanu (80 Predoiu), Hurdubei. Antrenor: Viorel Tănase.
GLORIA: Stoicescu – Dumitru, Bîrsănel, Agache, Vlaicu – Voicu (46 Crețu), Mihăescu, Marcu, Burlacu (64 Bobe) – G. Ion, Pantelie (78 Abba). Antrenor: Viorel Ion.
Cartonașe galbene: Husein (min. 40), Luncanu (min. 88) / Crețu (min. 64), Marcu (min. 75).
Arbitru: Florin Miron (Bucureşti); Asistenţi: Stelian Slabu (Braşov) şi Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea).
Spectatori: 500
Celelalte rezultate ale etapei a 23-a: CSMS Iași – Rapid CFR Suceava 5-0 (3-0), FC Clinceni – Dunărea Galați 2-1 (1-1), CF Brăila – ACS Berceni 0-1 (0-0) și Unirea Slobozia – Unirea Tărlungeni 1-2 (0-1). Rapid București și Farul Constanța au stat.
Etapa a 24-a (5 aprilie): Rapid CFR Suceava – Farul Constanța, Dunărea Galați – CSMS Iași, ACS Berceni – FC Clinceni, Gloria Buzău – CF Brăila și Unirea Tărlungeni – SC Bacău. Rapid București și Unirea Slobozia stau.
Microbistii care (inca) mai vin la stadion vin dintr-o obisnuinta formata, la unii, in timp caci in privinta calitatii fotbalului practicat este jale.Ce se joaca acum in Liga2 este (oarecum)asemanator cu fotbalul. Nu o sa plictisesc pe nimeni (sper) facand o comparatie. In perioada anilor ’80 la nivelul Div.”C” in judetul Bacau erau 5-6 echipe. Partizanul, Letea, Aripile, Petrolul Moinesti, CSM Borzesti,Min.Comanesti si cu intermitenta Proletarul Bc. Fotbalul practicat de aceste echipe era cu mult peste ce se joaca acum in Liga2. Daca Partizanul,Borzestiul sau Aripile, cu loturile de jucatori de atunci, ar fi acum in L2 ar promova (oricare dintre ele) la pas si fara emotii. Se juca un fotbal de calitate si cu tribune arhipline.
SC Bc. nu a depus dosarul de licenta pentru liga 1, ca si Berceni, Slobozia. Pot promova numai Iasul, Rapidul si Clinceniul. Stiam ca Bacaul nu are conditii pentru a lua licenta. Nici macar stadion propriu nu are, iar inchirierea altui stadion din alta localitate se adauga la fondurile pentru stadionul in renovare. Asta e. Un an castigat de club, un an pierdut de suporteri.
La Rapid, sunt probleme la semnarea de catre jucatori a documentelor conform carora au primit banii pana in decembrie 2013. Multi nu si-au primit salariile de 12-18 luni !!! E greu sa ia licenta. Daca si la Iasi si Clinceni vor fi probleme si nu vor lua licenta, vor iarasi discutii la promovare si se pot relua termenele de licenta pentru echipele care, totusi, ar intentiona sa promoveze. Problema e daca, si cu intarziere, Bacaul ar gasi resurse pentru promovare.