Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal, ales lunea trecută, are programată prima ședință joi, la ora 11. Pe ordinea de zi sunt mai multe puncte interesante, cum ar fi aprobarea obligativității observatorilor la jocurile din cadrul Ligii Naționale. De asemenea, va fi supusă aprobării modificarea unor alineate ale regulamentului disciplinar al FRH, în privința sancțiunilor împotriva arbitrilor. Astfel, sintagme de genul ”Suspendarea pentru minimum 6 (şase) etape sau minimum 6 (şase) luni competiționale” vor fi înlocuite cu ”Suspendarea pentru minimum 6 (sase) luni competiționale”. Un alt subiect interesant va fi constituit de fixarea unor obiective pentru echipele naționale de handbal.
Iată ordinea de zi anunțată de FRH:
1. Validarea președinților și a membrilor comisiilor de competiții, arbitri și disciplină.
2. Aprobarea obligativității observatorilor la jocurile din cadrul Ligii Naționale.
3. Recurs extraordinar Farcaș Denisa.
4. Modificări regulamente.
5. Obiective loturi naționale de seniori și senioare.
6. Procent acordat celor care atrag fonduri de la sponsori (10%-25%).
7. Clasificare arbitri: arbitru de mare performanță și arbitru de performanță.
8. Diverse.
Componența noului C.A. al FRH este următoarea: Mariana Târcă, Gheorghe Tadici, Ioan Băban, Ioan Ciobanu, Liviu Gugleș, Flaviu Sâsâeac, Daniel Kotecz, Jean Mateescu, Alin Cârligeanu, Gheorghe Bejinariu, Doru Manea, Vasile Pavel, Marius Barcan şi Toma Pleşa.
Foto: prosport.ro