Cei aproximativ 150 de spectatori prezenți sâmbătă la amiază la partida Știința – Spartac își vor aminti de cu totul alte lucruri decât de handbal. Asta, fiindcă handbal s-a jucat puțin, foarte puțin, în schimb s-au petrecut multe alte lucruri. În primul rând, a fost unul din cele mai slabe arbitraje văzute în ultimii ani, cuplul buzoian Bontea – Pavel fluierând după un regulament doar de ei știut, cu goluri înscrise din semicerc, cu abateri dictate după ureche și fără pic de personalitate, din moment ce nu l-au eliminat pe antrenorul bucureștean Dan Cărămizaru. De altfel, tehnicianul oaspete s-a răfuit și cu masa oficială, pe motiv că handbalistele gazdelor n-ar fi stat 2 minute pe bancă la eliminări. Săracu’, probabil că n-a mai văzut tabelă cu cronometru pentru eliminări până acum! Revenind la arbitraj, acesta n-a defavorizat doar una dintre echipe, greșelile comițându-se în ambele direcții, însă bucureștenii le-au văzut doar pe cele împotriva lor.
Și dacă tot suntem la echipa din capitală, aceasta a avut în componență două individe certate cu bunul simț, cu comportamente incompatibile cu noțiunea de sportiv. Una dintre ele a fost Roxana Manole (19 ani !!!!), care a incitat publicul în finalul jocului, atunci când oaspetele au capotat. Cea de-a doua a fost portărița Andreea Roată, care s-a umplut de ridicol, fiind prima jucătoare care a venit în sala din Bacău și a avut de comentat vizavi de poziția fotoreporterilor!
În rest, handbal cu lingurița și greșeli cu nemiluita. Băcăuanele au ratat enorm de pe semicerc, la care s-au adăugat și 3 aruncări de la 7 metri irosite, în timp ce apărarea a luat adesea aspect de șvaițer. Noroc cu finalul inspirat de meci și cu prestațiie Biancăi Dospinescu și Anei Maria Ciurariu. ”Mi-e jenă de oamenii care au venit azi la meci și au văzut atâtea greșeli din partea echipei noastre. Eu repet, cu riscul să devin penibil, că treaba antrenorilor e să le aducă pe jucătoare în fața porții, ce se întâmplă acolo nu mai e responsabilitatea noastră”, a declarat după meci antrenorul Costel Oprea.
Evoluția scorului: 2-2 (min. 5), 4-4 (min. 10), 8-5 (min. 15), 9-8 (20), 12-11 (25), 14-13 (pauză), 17-15 (35), 20-19 (40), 22-20 (45), 23-22 (50), 27-22 (55), 31-26 (final).
ȘTIINȚA: Bianca Dospinescu (14 interv.), Elizabeth Pastor – Ana-Maria Ciurariu (6 goluri / 9 șuturi), Adina Cârligeanu (6/12), Lăcrămioara Cîlici (6/10), Mădălina Roșu (4/8), Adriana Chelaru (3/6), Mirela Vîlcu (2/5), Cornelia Țocu (2/3), Paula Ababei (2/3). Antrenori: Costel Oprea și Constantin Hornea.
SPARTAC: Andreea Roată (11 interv.), Cristina Codreanu – Roxana Manole (11/15), Lavinia Poterasi (5/15), Ana Maria Chirigiu (5/9), Lidia Goanță (2/6), Cristina Marinescu (1/3), Ana Maria Posirca (1/1), Alina Petrescu (1/3), Alis Halmagyi (0/2), Andreea Țigănuș. Antrenor: Dan Cărămizaru.
Aruncări de la 7 metri: 6 (3) – 8 (8).
Eliminări de 2 minute: 3-2.
Arbitri: Carmen Bontea și Daniel Pavel (Buzău).