Handbal masculin / Știința MD Bacău – Dinamo București 36-25 (17-13), la Cupa ”Unirea”

Stiinta Bacau - Dinamo Bucuresti 21
După înfrângerea de joi, Știința Municipal Dedeman Bacău a câștigat categoric partida din ziua a doua a Cupei ”Unirea”, în fața celor de la Dinamo București. Victoria nu este, însă, una de natură să ne entuziasmeze, în condițiile în care băcăuanii au avut în față o echipă ce a avut la dispoziție doar 8 jucători de câmp, dinamoviștii fiind lipsiți de aportul a patru jucători de bază (Dimache, Șandru, Chiruț și Manea).
Partida de vineri seara a evidențiat unele aspecte semnificative vizavi de jocul Științei. Unul ar fi acela că Ionuț Rotaru este și trebuie să rămână titularul postului de centru, lucru care nu pare să fie clar pentru cine trebuie. Apoi, băcăuanii au ratat 4 aruncări de la 7 metri, o deficiență care se perpetuează și nimeni nu pare să facă ceva în sensul ăsta. Remarcat în confruntările din Cupa EHF și pe final de an, Da Silva este folosit foarte puțin, iar apoi ne mirăm că nu dă randament. Nu în ultimul rând, merită remarcată evoluția tânărului Mihai Cotinghiu, autor a 5 goluri. De asemenea, Fane Grigoraș a arătat din nou că are valoare, iar în loc de Liszkai și Șelaru ar fi trebuit aduși alți jucători. Sâmbătă dimineața, Știința joacă ultimul ei meci din turneul de la Călărași, în compania celor de la CSU Suceava.

Evoluția scorului: 2-3 (5), 5-4 (10), 9-7 (15), 12-10 (20), 14-12 (25), 17-13 (pauză), 20-16 (35), 23-18 (40), 25-20 (45), 30-22 (50), 32-24 (55), 36-25 (final).

ȘTIINȚA: Tevzadze, Grigoraș – Ghiță (8), Rotaru (6), Bondar (6), Cotinghiu (5), Ramba (4), Iancu (2), Da Silva (2), Tărîță (2), Păunică (1), Celestin, Johannson, Fenici. Antrenor: Sorin Bîrză.

DINAMO: Dragomir, Makaria, Druțu – Nicolae (5), Mironescu (5), M. Răpciugă (3), Mocanu (3), Savenco (3), Nițu (3), R. Răpciugă (2), Băluț (1). Antrenor: Sebastian Bota.

5 comentarii la „Handbal masculin / Știința MD Bacău – Dinamo București 36-25 (17-13), la Cupa ”Unirea””

  1. Ionut a demonstrat de fiecare data ca este un profesionist adevarat si un om cu caracter . Este trist ca este tratat asa de cei care nu stiu sa i aprecieze valoarea si devotamentul ptr aceasta echipa,deoarece el a jucat in momente grele (accidentat destul de rau) a considerat ca e echipa avea nevoie de aportul lui la acel moment, iar acum este tratatat ca omul 2 din centru.Sunt lucruri vizibile, dar cred ca cineva nu mai doreste performanta la Bacau.

  2. Cred mai degraba ca e vorba de intertese ascunse.La orice transfer se fac buni,se daca primarul e baiat valabil si nu se intereseaza strasnic,au umplut buzunarul mai multi,antrenor,conducator,impresar.la bacau se transfera dupa comisioane si nu dupa nevoile reale ale echipei,noua ne trebe extreme de valoare,aducem portar,ne trebe inter dreapta,aducem interstanga,si asa mai departe.nu vede nimeni echipa 2 jucatori ca vartic si erhan trebuiau de mult sa joace la prima echi[pa.rusia nici daca mai joaca 10 ani nu va fi peste cuplul ramba-da silva.

    1. Faci afirmatii periculoase „xmall”.Poti dovedi ceea ce afirmi?.Sau doar la atat duce mintea.Noroc cu tine ca echipa a 2-a era nevazuta!!!

  3. Cred ca esti in tabara celor care nu vor sa vada ca de vreo cativa ani numai declarativ dorim performante .Se declara sume mari pentru transferuri si investitii dar rezultatele sunt din ce in ce mai slabe . Concluzia…..?!!!
    Sa spui ca e fals si ca se dezinformeaza publicul nu cred ca e corect Rezultatele vorbesc si cred ca publicul nu este dezinformnat cand se reaminteste ca se investesc bani dar nu ai rezultate( vezi un antrenor care nu stie cand sa ia un time out sau ce sa le spuna in time ourt , etc |).La jucatorii existenti , cu un antrenor capabil rezultatele ar fi superioare .Acelasi lucru este valabil si pentru nationala .

Dă-i un răspuns lui del1 Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.