Handbal feminin, Campionatul Mondial / Germania – România 26-23 (13-12)

Romania - Australia
Au dat de greu și au cedat. Handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici s-au bătut singure în cea de-a treia partidă de la mondialele din Serbia, în fața Germaniei. Când ratezi 6 aruncări de la 7 metri într-un meci, nu poți emite pretenții la un asemenea nivel. De asemenea, faptul că nu jucăm cu un inter dreapta de meserie constituie un mare handicap și ne întrebăm de ce selecționerul n-a încercat-o deloc acolo pe Laura Chiper, dacă tot a inclus-o în lot. La toate acestea s-a adăugat prestația slabă a Cristinei Neagu, inexistentă în prima repriză, ea având un procentaj de 29%, foarte slab față de valoarea jucătoarei.
De partea cealaltă, nemțoaicele ne-au bombardat cu aruncări ”de afară”, performeră fiind Susann Muller, autoare a 11 goluri. La un moment dat, la începutul jocului, se decisese marcarea om la om a acesteia, dar s-a renunțat.
Înfrângerea cu Germania complică situația naționalei noastre, care e obligată să câștige ultimele două partide, cu Ungaria și Cehia, dacă vrea să evite Norvegia și Spania în optimi. Joi, de la 20.15, România întâlnește Ungaria.

ROMÂNIA: Ungureanu (4 interv. / 13 șuturi), Tolnai (9/26) – Nechita (6 goluri / 10 șuturi), Neagu (4/14), Marin (3/5), Perianu (3/8), Ciuciulete (3/3), Brădeanu (2/6), Manea (1/2), Ardean-Elisei (1/2), Pintea.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.