Tinerii handbaliști de la ”satelitul” vicecampioanei României au obținut duminică o victorie lejeră în penultima etapă a turului Diviziei A, în fața unei echipe care a călătorit cu microbuzul de la Alexandria la Bacău în dimineața mecului. Jucătorii pregătiți de Bogdan Voica au început bine, iar în primele 10 minute au marcat din toate aruncările. Din minutul 14, însă, pe fondul tratării cu lejeritate a jocului, băcăuanii n-au reușit să înscrie timp de 9 minute, iar la pauză s-a intrat cu o diferență neconformă cu cea dintre loturile celor două echipe.
După pauză, jucătorii trimiși în teren de Bogdan Voica s-au pus serios pe treabă, iar după 7 minute diferența crescuse deja la 10 goluri. Chiar dacă s-a mai și ratat, jocul Științei a fost net superior celui din primele 30 de minute, dovadă și scorul reprizei secunde, 25-12. În formația băcăuană au revenit cei 5 jucători de la naționala U21 a Moldovei, alături de care au evoluat și ”exilații” de la prima echipă, Ionuț Ramba și Gabriel Bujor. Acesta din urmă a înscris un gol mai puțin văzut pe arenele de handbal, la capătul unui contraatac, atunci când a aruncat în bara transversală, mingea l-a lovit apoi pe jucătorul Științei, aflat în aer, deasupra semicercului, și a intrat în poartă. Duminica viitoare, Știința II va disputa în deplasare marele derby cu HC Vaslui.
Evoluția scorului: 5-1 (5), 9-4 (10), 12-5 (15), 12-7 (20), 13-8 (25), 16-11 (pauză), 20-12 (35), 25-14 (40), 29-16 (45), 32-18 (50), 37-20 (55), 41-23 (final).
ȘTIINȚA II: Daniel Bobeică (8 interv.), Valeriu Erhan (11 interv.) – Victor Vartic (10 goluri / 13 aruncări), Roman Zacaciurin (6/8), Bogdan Rață (5/7), Bogdan Moisă (5/8), Gabriel Bujor (4/4), Anatoli Bulov (4/5), Ionuț Ramba (2/5), Maxim Beleaev (2/2), Mihai Cotinghiu (1/1), Adrian Liță (1/2), Silvian Stoian (1/2), Vladimir Carali (0/2), Radu Butnaru (0/1). Antrenor: Bogdan Voica.
CSH TELEORMAN: Mihăiță Coveianu (4 interv.), Andrei Șerb (1 interv.) – Victor Hoinaru (5 goluri), Tiberiu Savu (4), Bogdan Tudorancea (4), Paul Barbu (3), Sorin Cîrstea (2), Dragoș Ghencu (2), Gabriel Dumitru (2), Rareș Nițu (1), Bogdan Mihăeș, Dan Vasile, Alin Rouă. Antrenor: Constantin Toma.
Aruncări de la 7 metri (transformate): 3 (3) – 3 (2).
Eliminări de 2 minute: 4-1.
Arbitri: Mihai Pîrvu și Alin Stamatoiu.