Handbalistele de la Ştiinţa Bacău au câştigat sâmbătă seara partida disputată la Giurgiu, în cadrul etapei a VI-a a Diviziei A. Elevele profesorilor Costel Oprea şi Constantin Hornea au avut o primă repriză mai puţin reuşită, dar şi-au revenit pe final şi au obţinut cea de-a cincea victorie a sezonului. „A fost un meci de uzură, în care am avut o repriză mai slabă, aspect pe care-l vom analiza luni, cu fetele. Important e că am trecut peste înfrângerea din etapa trecută şi am obţinut 3 puncte importante”, ne-a declarat antrenorul Costel Oprea. De remarcat debutul tinerei Elizabeth Pastor, precum şi revenirea, după o accidentare, a Anei Maria Ciurariu.
Evoluţia scorului: 3-4 (5), 5-7 (13), 8-8 (17), 10-8 (21), 12-10 (25), 13-12 (pauză), 15-15 (35), 17-19 (43), 18-22 (52), 20-27 (final).
ŞTIINŢA: Bianca Dospinescu, Elizabeth Pastor – Mirela Vîlcu (7), Mădălina Roşu (7), Adina Cârligeanu (4), Paula Ababei (4), Lăcrămioara Cîlici (3), Ana Maria Ciurariu (2), Cornelia Ţocu, Alina Bucă, Alexandra Ciorîţă, Cristina Tat, Maria Pavăl.