Constantin Hornea: ”Dacă ne luăm după rezultatele care au fost în primele etape, Rapid este o echipă care a avut o eficienţă de 80 de goluri marcate (ați uitat să precizați că aceeași eficiență o aveau și în apărare – n.n.). Din această cauză, am tras semnalul de alarmă toată săptămâna, deoarece acest clasament ne dădea de gândit. Fetele au înţeles, au intrat în joc încet-încet, în a doua repriză în special, şi rezultatul final s-a văzut. Am avut mare încredere în fete. Nu este o surpriză că am bătut Rapidul. Fetele au reacţionat foarte bine la ceea ce le-am cerut împreună cu colegul Oprea, se lasă antrenate şi asta contează foarte mult. Au dovedit şi în teren că sunt pregătite foarte bine, deoarece nu am făcut multe schimbări. La aruncările de la 7 metri apare tracul, de altfel azi nu au fost concentrate suficient nici pe faza a doua, nici pe contraatac. Rolul nostru, al antrenorilor, este acela de a le aduce în poziţie de finalizare, ce fac la semicerc numai de ele depinde. Trebuie lucrat mai mult la finalizare. Pe Cîlici o putem juca pe mai multe posturi, e o jucătoare determinantă pe orice post ar juca. Ne agăţăm de aceste lucruri pentru că nu avem alte soluţii.”
Lăcrămioara Cîlici: ”Ne-am dorit enorm să câştigăm acest meci, am muncit, ne-am ambiţionat şi ne-am motivat pentru victorie. Eu normal joc extremă stângă, dar, fiind accidentată o colegă, a trebuit să improvizăm. Încerc să joc pentru echipă, să-mi fac treaba cât de bine pot, să pun în valoare toate jucătoarele. Am început bine campionatul datorită antrenamentelor serioase, legăturilor dintre coechipiere, încercăm să arătăm ca o echipă. Potenţialul nostru este foarte mare, sperăm la cât mai multe victorii şi la un handbal frumos. Dacă celelalte echipe se interesează de evoluţia noastră, înseamnă că jucăm ceea ce trebuie, poate că le inspirăm puţină teamă. Încercăm să remediem problemele cu ratările de pe semicerc. Din fericire, de data aceasta au fost mai multe goluri decât ratări.”
Bravo sormea