Handbal masculin, Cupa EHF / Lituanienii s-au răzgândit și vor juca returul acasă

Klaipeda Dragunas
Deși negocierile pentru disputarea dublei manșe dintre Știința Municipal Dedeman Bacău și Klaipeda Dragunas, din turul al II-lea al cupei EHF, păreau să se finalizeze cu desfășurarea ambelor meciuri în România, lituanienii s-au sucit în ultimul moment. ”Miercuri am primit un mail prin care ni s-a spus că, în urma unei ședințe la care au participat sponsorii echipei și conducerea, s-a hotărât ca returul să aibă loc în Lituania”, a spus managerul vicecampioanei României, Puiu Ciobanu.
În aceste condiții, au fost stabilite și datele de disputare a celor două partide: turul va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 18, la Bacău, returul fiind programat duminică, 20 octombrie, de la ora 14, la Klaipeda.

”Nu mă deranjează că vom juca în Lituania, cred că este cât se poate de rezonabil şi lucrul acesta ar trebuie să ne ambiţioneze puţin mai mult, pentru că sunt convins că va fi o experienţă şi pentru noi”, a spus antrenorul Eliodor Voica la conferința de presă de după derby-ul cu HCM Constanța.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.