Avancronică / Sport Club Bacău – Dunărea Galați (Cupa României, miercuri, ora 16.30, stadion ”Aerostar”)

Sport Club Bacau - Dunarea Galati (6)
După dușul rece suferit la debutul în Liga a II-a, Sport Club Bacău își îndreaptă atenția asupra Cupei României, acolo unde va juca împotriva uneia dintre fostele echipe pregătite de Viorel Tănase. Gălățenii au avut pauză în runda inaugurală a eșalonului secund, dar au disputat un amical cu concitadina Oțelul, terminat la egalitate, 1-1.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în ultimii doi ani în cupă, de fiecare dată la Bacău, împărțindu-și victoriile: 2-1 pentru Dunărea în 2011, cu largul concurs al arbitrilor, și 2-1 pentru Sport Club în 2012, meci după care Tase a plecat la Oțelul. Partida de miercuri va fi arbitrată la centru de bucureșteanul Florin Miron, care va fi ajutat de asistenții Florin Burlacu (Urziceni) și Joszef Peter (Sf. Gheorghe).

Formații probabile

SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioae, Lozneanu, Adăscăliței, Sascău – Întuneric, Măjer – Șchiopu, Cl. Tudor, Hurdubei – Predoiu. Antrenor: Viorel Tănase.

Dunărea Galați: Olaru – Radu, Hristian, Şomodean, Sorin Cucu – Stelian Cucu – Istrate, Florea, Neagu, Gohoreanu – Bâtfoi. Antrenor: Ion Balaur.

Un comentariu la „Avancronică / Sport Club Bacău – Dunărea Galați (Cupa României, miercuri, ora 16.30, stadion ”Aerostar”)”

  1. In afara de B.Ungureanu in locul lui Predoiu, e cea mai buna echipa ce putea fi alcatuita in sistemul 1-4-2-3-1, sistem riscant pentru lotul Bacaului. Nu se compara cu 1-4-4-2.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.