Vali Bădoi: ”Multe echipe se vor încurca la Bacău” / Viorel Tănase: ”Mă declar mulțumit de jocul echipei mele”

Vali BadoiViorel Tanase
Vali Bădoi (FC Clinceni): ”A fost un meci greu, bine că am câștigat 3 puncte și am început bine campionatul. Am întâlnit o echipă bună și eu spun că multe echipe se vor încurca aici, la Bacău. Am avut și noroc că am făcut 2-0 imediat după pauză, apoi 3-0, dar la 3-1 am avut ceva emoții, când veniseră peste noi. Eu zic că scorul final este cam sever, a fost un meci echilibrat, dar cred că am meritat victoria. Sper ca echipa băcăuană să prindă play-off-ul și să ne întâlnim din nou acolo.”

Viorel Tănase: ”După cum arată scorul, parcă nici nu ne-am fi prezentat dar, din punctul meu de vedere, am făcut o repriză foarte bună, în care ne-am creat multe ocazii, în timp ce singura ocazie a adversarilor a fost acel penalty, la o neglijență a lui Luncanu. Ăsta e fotbalul, plătim tribut tinereții și lipsei de experiență la Liga a II-a. La golul doi, a fost o lipsă de marcaj, Predoiu trebuia să stea cu Straton, l-a scăpat din marcaj, se întâmplă, și au prins elan. La fel, golul trei a plecat din zonă centrală, puteam să facem un fault tactic și eliminam acea fază. Am avut apoi o dominare teritorială pe atacuri poziționale, am și marcat prin Hurdubei, gol ce a dat puțin elan echipei. Vă spun sincer că, din punctul de vedere al jocului nostru, mă declar mulțumit, chiar dacă scorul arată așa. Am dominat, dar ne-au costat greșelile personale, findcă la acest nivel te costă orice greșeală, câștigă cine greșește mai puțin. L-am schimbat pe Predoiu pentru a forța cu 3 atacanți de viteză, pregătisem asta dinainte. În privința lui Claudiu Tudor, el nu este, în acest moment, la ritmul pe care-l vreau eu, la momentul ăsta sunt alți jucători peste el și de aceea a intrat târziu. Cred că am avut și un penalty neacordat în prima repriză, dar nu vreau să dau vina pe arbitraj. În privința punctelor slabe pe care le identificasem la Clinceni, aveau doi jucători foarte lenți la marcaj, Vițelaru și Niță. În plus, pe benzile laterale, David și Karamyan nu făceau tranziția și lăsau spații chiar pe zonele unde au luat gol și la Râmnicu Vâlcea. Băieții au vizionat aceste lucruri, numai că n-am dat-o în poartă.”

9 comentarii la „Vali Bădoi: ”Multe echipe se vor încurca la Bacău” / Viorel Tănase: ”Mă declar mulțumit de jocul echipei mele””

  1. Daca la 4-1 esti multumit, bauiesc ca la 7-1 ai fi fost extaziat, iar un scor de la 10-1 in sus pentru adversari ti-ar fi adus o placere orgasmica. De la 20 in sus atingi nirvana, Tanase.

  2. Eu zic sa comenteze cine stie fotbal, cine cunoaste cu adevarat dedesubturile echipei SC Bacau si mai ales, non-valorile echipei SC Bacau. Nu orice idiot care se declara cunoscator, dar el priveste fotbalul la televizor si nici acolo poate sa vorbeasca in necunostinta de cauza! Ca sa invinuiesti antrenorul, trebuie sa fii cu totul si cu totul IDIOT. O echipa care a jucat in liga a3a, nu se poate ridica imediat la experienta echipelor din liga a2a, care joaca aici de multi ani. Asa ca usor cu aceste comentarii lipsite de creier!

  3. Numai un Antrenor fara minte poate zice ca e multumit de joc la scorul asta si mai ales la tine acasa , daca era antrenor bun ramanea la Galati acolo de unde e el , si nu mai venea la Bacau ca vad ca a stricat tot ce a construit Baciu anul trecut pacat ca a fost indepartat de la echipa .

  4. Pt. Suporter SC BACAU ! … Tu stii fotbal? Cunosti dedesubturile de la SC Bacau? Lumineaza-ne si pe noi! Ai jucat cu Clinceniul si ai luat patru si trebuie sa te declari multumit! Auzi, a avut aproape doua luni sa se ridice la nivelul ligii a II-a. Mai are si jucatori care au fost pe la Liga a II-a chiar si in prima liga. Asa ca nu prea merge chestia asta cu experienta care se capata. Plus ca sa vii sa spui ca echipa a jucat bine ;a 4-1 pentru ailalti pe terenul; tau e ceva care nu s-a mai vazut… Iti imaginezi ce va spune la o victorie!

    1. În acest sezon se joacă pe ”Aerostar”, deoarece ”Municipalul” este în curs de reabilitare.

  5. Ca sa nu va mai incurcati cu antrenorii si sistemele de joc, luati niste jucatori foarte tineri brazilieni (si foarte ieftini; din serie A sau B din Brazilia). Ei se dau dupa orice sistem, deoarece nu e mult de lucru cu ei la capitolul tehnica. M. Lucescu are 11 sau 12 in lot si nu-si face probleme.

  6. un singur lucru bun face tanase la echipa asta, mentine atmosfera vesela intre suporteri cu astfel de declaratii … sa ne lase cu arogantele dinaintea meciurilor dupa 2 luni de antrenat in liga1

  7. M.Lucescu, un prieten al Bacaului (urmas al lui Dinamo Bacau), vrea sa-i imprumute pe Douglas Costa si Maicon, pe o perioada scurta… Dupa vizionari, i-ar vrea la schimb si in probe pe Husein si Dumitriu, pentru care se discuta atat… Cine stie, poate masori. Si-asa freaca menta.

Dă-i un răspuns lui Sport Reporter Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.