În cel mai puternic meci al verii, Sport Club Bacău a încheiat la egalitate cu deținătoarea Cupei Ungariei și ocupanta locului secund din prima ligă maghiară, Debreceni BVSC, echipă la care a evoluat în trecut și președintele băcăuanilor, Liviu Goian. După o primă repriză în care și-au creat câteva ocazii, băcăuanii s-au văzut conduși cu 1-0, golul gazdelor fiind marcat de Dombi (min. 33). Gazdele au făcut 2-0 în minutul 50 prin Sós dar, 3 minute mai târziu, Husein a redus din diferență cu un șut deviat de la 18 metri. Golul egalării a venit în ultimul minut al partidei, atunci când Bogdan Rusu l-a găsit cu o pasă precisă pe Bogdan Ungureanu, care a înscris cu un șut de la 12 metri lateral dreapta.
”Astăzi am arătat altă față, altă atitudine, am avut o posesie foarte bună și am pus probleme adversarului, asta aștept eu de la echipă. Iată că munca pe care am depus-o începe să-și arate roadele, reușim să punem presiune pe adversar până în minutul 90. Sigur că mai avem de lucru, dar eu zic că suntem pe drumul cel bun, în ciuda celor 3 înfrângeri din partidele de verificare”, ne-a declarat antrenorul principal al băcăuanilor, Viorel Tănase.
DVSC: Polekszics – Nagy Z., Ludánszki, Brkovics, Vadnai – Dombi, Spitzmüller, Sl. Bouadla, Ferenczi – Szécsi, Horváth Z. Au mai jucat: Bernáth, Szatmári, Króner, Korhut, Lázár, Trninincs, Shadi, Sós, Angyal, Boros. Antrenor: Porcar Elemer.
SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioae, Lozneanu, Adăscăliței, Luncanu – Întuneric, Dumitriu – Husein, B. Rusu, Hurdubei – Predoiu. Au mai jucat: Strugariu, B. Ungureanu, Miron, Sascău, Șchiopu, Blănaru. Antrenor: Viorel Tănase.
Vineri, de la ora 11, Sport Club Bacău va disputa ultimul joc de pregătire din vestul țării, pe terenul celor de la Olimpia Satu Mare.
Foto: dvsc.hu