Handbal feminin / Joc-școală cu junioarele de la CSS Bacău

Stiinta Bacau - HM Buzau (3)
Handbalistele de la Știința Bacău au disputat primul test de la instalarea noului cuplu de antrenori, Costel Oprea – Constantin Hornea. Adversare le-au fost junioarele II de la CSS Bacău, pregătite de Adriana Popa, ”studentele” impunându-se la pas, scor 43-21. Conducerea tehnică a Științei s-a declarat mulțumită de felul în care s-a prezentat echipa: „având în vedere că a fost primul nostru meci, am urmărit să desfășurăm un joc în viteză, chiar cu riscul unor greșeli. Cred că lucrurile încep să se miște, chiar dacă suntem aici de foarte puțin timp. Fetele înțeleg ceea ce au de făcut, sunt foarte receptive și se înhamă la treabă. Cred că nu va mai dura mult timp până ne vom atinge obiectivul, acela de a avea un joc în viteză”, ne-a declarat antrenorul Constantin Hornea.

Un comentariu la „Handbal feminin / Joc-școală cu junioarele de la CSS Bacău”

  1. Vazand ca nu mai apar comentariile mele am inteles ca am deranjat cu ceva sau s-a inteles gresit ce am avut de spus.Apreciez ca mereu ati fost de partea handbalului bacauan feminin si cand am spus ca nu sunt comentariile de alta data,CA NR.’ am acuzat faptul ca cei responsabili de aceasta echipa au facut tot posibilul sa o duca in anonimat.MA DOARE ACEST LUCRU SI SUNT REVOLTAT.Revin si imi cer scuze pentru neintelegere.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.