EXCLUSIV / Eliodor Voica: ”Căutăm în continuare adversari puternici pentru jocuri de verificare”

Eliodor Voica
Cu câteva zile înainte de primele jocuri de verificare ale vicecampioanei României la handbal masculin, am realizat un interviu cu antrenorul Eliodor Voica.
Rep.: După trei săptămâni de acumulări fizice, care e starea echipei la acest moment ?

Eliodor Voica: Cred că este una bună, din toate punctele de vedere, vizând obiectivul pe care l-am avut pentru această perioadă. Este totuși prematur să ne pronunțăm, fiindcă e o perioadă grea privită dintr-un anumit unghi. Totuși, greul de-abia acum începe, mă refer la partea puțin mai complexă a antrenamentului, care supune întregul colectiv la niște eforturi deosebite.

Rep.: S-au făcut măsurători de parametri fizici ?

E.V.: Am avut cam toată gama de teste și de măsurători care se fac la handbal în momentul de față și, spre surprinderea noastră, băieții au răspuns cu brio, nefiind înregistrate niciun fel de rezultate neplăcute. Acest fapt denotă că băieții sunt conștienți de rolul pe care-l au și de faptul că trebuie să-și îmbunătățească potențialul fizic.

Rep.: Urmează primul turneu al verii, unul nu foarte puternic. Ce așteptări ai de la această competiție, în actualul stadiu de pregătire ?

E.V.: În primă fază, dorim să vedem care e nivelul nostru actual, precum și lucrurile pe care trebuie să le corectăm, pentru a reuși să ajungem, în termen de aproximativ o lună, la un nivel acceptabil sau chiar bun în ceea ce privește potențialul nostru ca echipă. De asemenea, vom urmări integrarea noilor veniți în conceptul echipei.

Rep.: Principala contracandidată a Științei la titlu, HCM Constanța, se află în Slovenia, unde joacă în compania primelor clasate, în timp ce voi jucați doar cu echipe din întrecerea internă…

E.V.: Din punctul meu de vedere, e un avantaj pentru echipele care reușesc să facă meciuri puternice. Până în momentul de față, noi n-am reușit să găsim niște meciuri care să ne satisfacă din acest punct de vedere, așa că nu ne rămâne decât să căutăm în continuare, până la începerea sezonului oficial.

Un comentariu la „EXCLUSIV / Eliodor Voica: ”Căutăm în continuare adversari puternici pentru jocuri de verificare””

  1. spre deosebire de Stiinta HCM Constanta are presedinte care stie sa organizeze niste meciuri amicale cu echipe tari

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.