EXCLUSIV / Florin Grapă: ”Sunt 70% mulțumit de transferuri, mai vreau o trăgătoare”

Florin Grapa
La startul pregătirilor pentru viitorul sezon, am realizat un interviu cu făuritorul campioanei României la volei feminin, despre prezentul și viitorul Științei Bacău.
Rep.: A fost cam lungă pauza ?

Florin Grapă: Nu știu ce să spun acum, vom vedea, sincer și eu mi-am pus întrebarea asta. Când am hotărât să dau această pauză atât de lungă, m-am gândit doar la faptul că a fost un sezon încărcat și, chiar dacă am ieșit campioni, încărcătura nervoasă a fost destul de mare. Nu trebuie să fii mare specialist în știința sportului ca să-ți dai seama că recuperarea psihică este cea mai ”dureroasă”, se face cel mai greu și eu am vrut să le eliberez, pentru ca acum să revină cu forțe proaspete pentru noua ediție de campionat. Dacă am greșit sau nu, vă voi putea spune după începerea campionatului.

Rep.: La prima vedere, sunteți mulțumit de felul în care arată fetele ?

F.G.: Vreau să le felicit și să le apreciez încă o dată, vă spun asta cu toată responsabilitatea, nu doar ca să mă aflu în treabă. Nu mai am probleme de ani buni cu greutatea jucătoarelor, indiferent dacă s-au mai produs schimbări la nivelul lotului. Deci, nicio jucătoare nu a venit cu kilograme în plus, ba dimpotrivă, iar acest lucru e bun și denotă că începem și noi să devenim profesioniști.

Rep.: Sunteți mulțumit de transferurile făcute până acum ?

F.G.: Să zicem că în proporție de 70%, mai vreau o trăgătoare. Numai că eu vreau o trăgătoare bună cu bani puțini, ceea ce e greu de găsit, asta este realitatea.

Rep.: Vă macină felul în care a plecat Kamenova ?

F.G.: Da, mă macină felul în care a plecat, nu faptul că a plecat. E un subiect care mă supără și mă necăjește. Ar fi putut să plece cerându-mi o sumă pe care n-aș fi putut să i-o dau, dar n-a fost așa… Asta e, să fie sănătoasă, am mai trecut prin situații din astea în activitatea mea de antrenor.

Rep.: Vizavi de ceea ce vă așteaptă în Champions League, cam cum ați aprecia valoarea lotului ?

F.G.: Dacă în competiția internă obiectivul nostru este mereu cupa și campionatul, în Champions League îmi doresc foarte mult să nu facem doar un act de prezență, ci să jucăm bine. De exemplu, în meciul cu cele de la Calais, am jucat bine, chiar dacă am pierdut, lumea a plecat de la sală cu amărăciunea necalificării, dar mulțumită că a văzut un volei frumos, bun, și o echipă a noastră combativă. Asta îmi doresc și în acest an, să avem o echipă combativă, care să se lupte, să nu cedeze. Tocmai de aceea am mai transferat un libero, fiindcă e un post cu un rol foarte important în echipă și vreau să crească această combativitate.

Rep.: După cele două săptămâni de pregătire fizică, pe când primele meciuri ?

F.G.: Aș vrea să fac un turneu la începutul lunii septembrie și apoi altul în a treia săptămână a aceleiași luni. Poate unul din ele va fi la Bacău, există și niște invitații din străinătate, dar aș prefera, de exemplu, să joc în țară cu o echipă de băieți, decât să mă duc la turnee afară cu cine știe ce echipe. Eu vreau să merg la turnee tari, iar acolo nu sunt invitat. Trebuie să am mare grijă, în perspectiva Ligii Campionilor și a campionatului care ne așteaptă și care va fi unul foarte echilibrat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.