Puiu Ciobanu: ”Ne-au zăpăcit, poate ne unim mai multe echipe să deschidem o acțiune la TAS”

Puiu Ciobanu
Sport.Bacaul.Ro vă oferă un interviu cu managerul Științei Municipal Dedeman Bacău, în care acesta își spune părerea despre măsurile luate de federație, despre șansele echipei băcăuane la titlu și despre multe altele.
Rep.: Mulțumit de campania de transferări din această vară ?

Puiu Ciobanu: Da, pot spune că eram mulțumit anticipat de jucătorii pe care i-am transferat în vara asta.

Rep.: Se poate spune că Știința are cel mai puternic lot, de la revenirea în Liga Națională ?

P.C.: Nu cunosc în întregime valoarea celorlalte echipe din campionat, nu știu ce transferuri au făcut, s-ar putea să mai facă și pe ultima sută, dar pot spune că avem cel mai valoros lot, cel puțin de când sunt eu manager la echipă. Din spusele altora, e cea mai bună de când Știința a revenit pe prima scenă. Sperăm să dovedim asta și în campionatul care urmează și în Cupa EHF.

Rep.: În aceste condiții, se poate spune că Știința are prima șansă la câștigarea titlului ?

P.C.: Da, a rezultat asta din discuțiile purtate cu fiecare jucător în parte, dar și din credința noastră că jucătorii localnici au crescut în valoare și în maturitate. Putem spune că, în acest an, abordăm într-un alt fel lupta pentru titlu. Dacă în alți ani, era la nivel declarativ, acum sper ca declarațiile să se regăsească și în fapte, adică să terminăm pe primul loc.

Rep.: Cum comentați repetatele schimbări de regulament, atât în privința jucătorilor străini, cât și a sistemului competițional ?

P.C.: Așa ne-au zăpăcit, ca mămicuța aia care spune că-ți dă doar 5 lei, tu plângi, îți dă doar 3 lei și până la urmă vezi doar 2. Asta e, am ajuns la vorba românului, e bine și-așa, deși n-ar trebui să ne mulțumim numai cu atât. Cei cinci jucători ar trebui să aibă cu toții drept de joc simultan. Pe de altă parte, ce ne făceam dacă nu lăsau decât trei ? Sigur că există căi de atac, discutăm cu celelalte echipe din țară dacă să ne unim și să facem o acțiune la TAS, asta rămâne de văzut.
În privința sistemului competițional, vom încerca să ne adaptăm la sistemul cu play-off, e un început pentru toată lumea. Jucătorii trebuie să știe că orice meci trebuie câștigat și atunci nu mai contează sistemul competițional.

Rep.: Există voci care spun că ar fi un program competițional prea încărcat…

P.C.: Nu cred că e așa, tocmai de aceea am adus un prepaprator fizic de care jucătorii se declară foarte mulțumiți. Echipele profesioniste din campionatele tari, la care ne raportăm, au peste 70 de meciuri pe sezon. La un calcul sumar, noi am avea vreo 50, iar cei de la națională cu vreo 10 în plus.

Rep.: Ce spuneți de tragerea la sorți dn Cupa EHF ?

P.C.: Ce să zic, cei tari trebuie să beneficieze și de noroc. Ne considerăm deja cu experiență în Cupa EHF și sper ca în acest sezon să atingem din nou faza grupelor și chiar să ieșim din grupe, ceea ce ar fi o performanță deosebită.

Rep.: Veți propune viitorilor adversari din turul al doilea disputarea ambelor jocuri la Bacău ?

P.C.: Sigur că le vom propune, fiindcă asta ar fi în avantajul publicului, care ar vedea două meciuri, dar și al nostru, pentru că am scuti o deplasare cu tot ce presupune ea. Eliminarea unei deplasări lungi ne-ar ajuta mult în campionat.

2 comentarii la „Puiu Ciobanu: ”Ne-au zăpăcit, poate ne unim mai multe echipe să deschidem o acțiune la TAS””

  1. Esti slab tare Puiule. La citi bani ai pe mana trebuia sa fiti campioni mereu. Cum adica va zapacit ? Greu jugul pe care il duci. fara suparare.

  2. Pt Dorin: Chiar stii citi bani gestioneaza? |Sa nu crezi tot ce se scrie.Mai sint si banii negri pt X,Y,Z care tot de aici sint.De aia nu te poti atinge si mai bine ramin niste jucatori cu restante decit sa nu ajunga acei bani acolo unde trebuie.Aceiasi situatie a fost si la faimosul CSM si la atletism si la handbal si la inot.Si deranjul este mare!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.