Eliodor Voica: ”Sunt plăcut surprins de felul în care se pregătesc băieții”

Eliodor Voica
Știința Municipal Dedeman Bacău a intrat în a doua săptămână a pregătirilor pentru sezonul care i-ar putea aduce primul titlu din istorie. Despre pregătiri și despre gândurile pentru campionatul viitor, în interviul cu antrenorul principal Eliodor Voica.

Rep.: Cu ce gânduri ai pornit la drum într-o nouă campanie cu Știința ?

Eliodor Voica: Cu gândurile normale pentru această perioadă. Mai mult, privind la vârsta echipei, acum ne dorim să împlinim obiectivul care este cât se poate de normal. Cu toții suntem conștienți că echipa a ajuns la un grad de maturitate și ne dorim foarte mult să aducem bucuria și satisfacția, în primul rând pentru munca depusă, dar și pentru investitori și investiția care s-a făcut în această echipă.

Rep.: Ești mulțumit de transferurile care s-au făcut ?

E.V.: Eu cred că au fost câteva transferuri de bun augur, sperăm ca intergrarea jucătorilor noi să fie cât mai rapidă. De asemenea, sper să dăm randamentul scontat vizavi de investiție și de jucătorii de care această echipă dispune.

Rep.: Privind toate campaniile transferări din această vară, crezi că Știința are șanse mai mari decât anul trecut la câștigarea titlului ?

E.V.: În primul rând, cred că este o mică schimbare în ceea ce privește transferurile la linia de 9 metri. Avem acum o linie de 9 metri care poate fi oricând folosită contra multor echipe, nu numai din campionatul nostru. De asemenea, avem un plus de maturitate și de experiență, care mi-ar plăcea să se vadă cât mai rapid.

Rep.: Ești mulțumit de băieți după prima săptămână de antrenamente ?

E.V.: Da, aș putea spune că sunt plăcut surprins și nu este numai opinia mea, ci și a preparatorului fizic care ne ajută, Florin Vasilcan. El s-a declarat extrem de surprins, în sensul bun, de randamentul și de implicarea sportivilor în procesul de pregătire.

Rep.: Marți e tragerea la sorți pentru turul al doilea din Cupa EHF. Ce adversari ar fi de evitat ?

E.V.: Trebuie să recunoaștem că, până acum, zeița Fortuna ne-a surâs, rămâne de văzut în ce măsură se va întâmpla acest lucru și marți. Eu cred că ne putem lupta de la egal la egal cu oricare din echipele pe care le-am putea întâlni în turul secund.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.