Noutăți în sistemele de desfășurare a Ligilor Naționale de handbal și Cupei României

Stiinta Bacau - HCM Constanta (9)
Federația Română de Handbal a anunțat noul sistem de desfășurare a primelor eșaloane handbalistice, dar și a Cupei României. În ceea ce privește Liga Națională, după încheierea sezonului regulat (tur-retur), se vor constitui două serii valorice (1-6 și 7-12), în cadrul cărora vor avea loc partidele în sistem play-off și play-out. În faza I, meciurile vor avea loc astfel: locul 1 – locul 6, locul 2 – locul 5, locul 3 – locul 4 (play-off), respectiv locul 7 – locul 10, locul 8 – locul 11 și locul 9 – locul 12 (play-out). Câștigatoarea se va desemna după sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”, cu jocul decisiv acasă la echipa mai bine clasată.

După încheierea acestei faze, în cadrul fiecărei serii se vor forma câte două grupe, a învingătoarelor (locurile 1-3, respectiv locurile 7-9) și a învinselor (locurile 4-6, respectiv 10-12). În faza a II-a, jocurile din cele patru grupe se vor disputa în sistem tur-retur, programul acestora fiind alcătuit după Tabela Berger, numerele de ordine stabilindu-se prin tragere la sorți. După terminarea jocurilor din cadrul acestei faze, se va întocmi clasamentul final, locurile 1-3, 4-6, 7-9 si 10-12. Încheierea campionatelor este prevăzută pentru data de 18 mai 2014 la masculin și 31 mai 2014 la feminin.

Referitor la jucătorii străini, FRH a luat o nouă decizie hilară, acceptând cinci pe raportul de joc, însă numai trei pot fi prezenți în același timp pe teren. Așteptăm acțiunile cluburilor românești împotriva federației la TAS, similar celei înaintate și câștigate de CFR Cluj versus FRF, pe același subiect, al numărului de jucători străini ce pot fi folosiți.

În ceea ce privește Cupa României, principala noutate este constituită de numărul de participante – 16 echipe, cele 12 din Liga Națională plus 4 din eșalonul secund, stabilite în urma unor jocuri preliminarii. La masculin, Cupa României va avea loc în perioada 25 februarie – 1 martie 2014, după următorul program: 25 februarie – optimi, 26 februarie – sferturi, 28 februarie – semifinale, 1 martie – finala.
Programul jocurilor va fi stabilit prin tragere la sorți, toate echipele fiind într-o singură urnă. Locația va fi stabilită de către FRH într-un oraș cu două săli omologate sau în două orașe apropiate.

Startul oficial al sezonului 2013-2014 se va da sâmbătă, 7 septembrie, la sala ”Dinamo” din București, cu partidele contând pentru Supercupa României: de la ora 17, HCM Baia Mare – U Jolidon Cluj (feminin), iar de la ora 19, HCM Constanța – Știința Municipal Dedeman Bacău (masculin).

4 comentarii la „Noutăți în sistemele de desfășurare a Ligilor Naționale de handbal și Cupei României”

  1. si in cupele europene cand mai joaca? se antreneaza in pauza meciurilor din campionat? sau poate digi vrea (castiga) ceva din TV?

  2. Doamne fereste ! ceva mai ridicol n-am vazut in viata mea. De ce sa te chinui sa mai iei locul intai in sezonul regulat ??? Nu mai degraba te duci pe 3 ca sa joci cu locul 6 ???? O sa vedeti campionat de pierdut special meciuri

    De fapt poate e mai simplu sa ramai pe 6 pur si simplu te menajezi oricum nu ai niciun avantaj in play-off, cum ar fi ca joci meciul decisiv acasa.

    1. 1. La data publicării materialului, informațiile erau corecte. 2. În ziua în care FRH a schimbat modificarea, am corectat și noi, nu strică să fiți puțin mai atent.

Dă-i un răspuns lui Tal obLong Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.