Sport.Bacaul.Ro vă oferă primul interviu acordat de pivotul estonian Martin Johannson în calitate de jucător al Științei Municipal Dedeman Bacău. Veți afla de ce a semnat cu vicecampioana României, ce speră să obțină la Bacău și ce șanse crede că are Știința la titlu în sezonul următor.
Rep.: Pentru început, spune-ne câte ceva despre cariera ta handbalistică de până acum.
Martin Johannson: Am început să joc handbal la 11 ani, iar mai apoi am câștigat cupa și campionatul Estoniei cu echipa HC Kehra. În ultimii 4 ani am jucat în străinătate, primii doi ani în Grecia, iar apoi am venit în România.
Rep.: Cum ai ajuns să semnezi cu Știința Bacău ?
M.J.: Sper că datorită calităților mele. Agentul meu mi-a prezentat această posibilitate într-o zi și, din fericire, am ajuns foarte rapid la un acord. N-am avut nicio ezitare, fiindcă e o onoare să joci pentru un asemenea club.
Rep.: A contat faptul că fostul tău coechipier Rusia a venit și el la Știința ?
M.J.: Sigur că e un avantaj să cunoști pe cineva atunci când mergi la o echipă nouă, dar am jucat destul în România, astfel încât cunosc mai mulți jucători, mai mult sau mai puțin.
Rep.: Crezi că te vei acomoda rapid ?
M.J.: Sper că da, având în vedere că la Bacău e un colectiv extraordinar, sunt convins că vom găsi rapid acel ”click”. Sincer, abia aștept să mă întâlnesc cu toată lumea.
Rep.: Ce speri să câștigi cu Știința ?
M.J.: Acesta e un răspuns ușor. Totul ! Există potențial mai mult decât suficient pentru a câștiga campionatul și cupa și aș fi dezamăgit dacă n-am reuși. Voi da 110% pentru asta și sunt convins că toată lumea va face la fel.
Rep.: Ce șanse crezi că are Știința de a câștiga titlul ?
M.J.: Așa cum am spus, foarte mari. Am văzut ce transferuri s-au făcut și pot să spun că nu putem avea decât un singur obiectiv – titlul de campioni. Avem jucători excelenți.
Rep.: Ce adversari ți-ai dori în Cupa EHF, astfel încât echipa să atingă din nou faza grupelor ?
M.J.: Nu am preferințe speciale. Indiferent de adversar, va trebui să fim mai buni și să câștigăm. Desigur, însă, că e frumos să joci cu echipe pe care le-ai mai întâlnit în trecut, pentru a arăta că ai ajuns la un alt nivel.
Rep.: Ce părere ai despre suporterii băcăuani ?
M.J.: Știința are suporteri extraordinari, foarte gălăgioși și devotați și abia aștept să-i am alături. Sper că mă vor primi bine, chiar dacă vin de la un club rival.
nu va avea nicio problema daca va juca macar ce juca la odorhei mai mult ca sigur…