Minifotbal / S-au stabilit reprezentantele Bacăului la competițiile naționale

Minifotbal
La sfârșitul săptămânii trecute, atât la Bacău cât și la Onești s-au disputat ultimele meciuri din etapa de play-off a Campionatului Județean de Minifotbal. Meciurile au fost decisive în ceea ce privește cunoașterea echipelor care ne vor reprezenta județul anul acesta la turneele finale organizate de Federația de Minifotbal din România.

Astfel, Oz-Er Golden Boys și Tsunami Onești, reprezintă echipele campioane de la Bacău și respectiv Onești care vor juca sâmbătă, 15 iunie, la Iași, în faza regională de precalificare pentru marea finală care anul acesta se va disputa la Hunedoara, unde vor participa cele mai bune 20 de echipe de minifotbal din cele peste 2.000 înscrise în campionatul național de minifotbal.

Oz-Er Golden Boys este revelația campionatului de la Bacău care s-a impus în ultima etapă chiar în fața campioanei en-titre, Victoria, cu scorul de 6-5, în urma unui meci în care Florin Romașcanu s-a evidențiat ca un lider al echipei sale, conducând-o spre victorie și totodată spre primul titlu din istorie.

În Divizia de Onești, Tsunami s-a impus în fața echipei Brigada Diverse, cu scorul de 6-4, într-un meci dramatic în urma căruia Brigada a pierdut locul secund în fața celor de la Stejarul Oituz care și-a adjudecat cele 3 puncte în partida disputată împotriva celor de la Viitorul Gura Văii.
Astfel, în Cupa României care va fi organizată la Piatra Neamț în perioada 27-30 iunie, județul Bacău va fi reprezentat de FC Coriolan și Stejarul Oituz. Dacă FC Coriolan ne-a obișnuit cu prezența la turneele finale, Stejarul este la prima experiență și totodată prima echipă din mediul rural din județul Bacău participantă la o faza națională.

Divizia de Bacău
Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. OZ-ER GOLDEN BOYS 6 6 0 0 41-21 21
2. FC CORIOLAN 6 4 0 2 30-26 13
3. VICTORIA 6 2 0 4 22-25 8
4. ULTRA BOYS 6 0 0 6 15-36 0

Divizia de Onești
Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. TSUNAMI ONEȘTI 3 2 1 0 13-9 10
2. STEJARUL OITUZ 3 2 0 1 7-7 7
3. BRIGADA DIVERSE 3 1 0 2 15-14 5
4. VIITORUL GURA-VĂII 3 0 1 2 11-16 2

”Această ediție de campionat s-a evidențiat prin fair-play atât la Bacău cât și la Onești, ceea ce înseamnă un câștig enorm, fiecare dintre echipe apărându-și șansele corect până la final și totodată dând dovadă de tehnicitate și de dorință. De la an la an, minifotbalul băcăuan progresează, ceea ce mă determină să cred și să aștept o evoluție meritorie și la nivel național a echipelor băcăuane și implicit să ne depășim rezultatele anterioare”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, președintele Asociației Județene de Minifotbal Bacău.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.