Timp de două zile, 14-15 martie 2013, Baza Sportivă Olimpia din București a fost gazda Cupei României la haltere seniori. Competiția a contat și pentru calificările în finala Campionatului Național ce va avea loc în toamnă. Bacăul a fost reprezentat de cluburile CSM Bacău 2010 (Purice Vlăduț – 69 kg, Prutianu Răzvan – 77 kg, antrenor – George Călin), SCM Bacău (Herciu Marius – 85 kg, Stanciu Ionuț – 94 kg, antrenor – Ion Călin) și CS Arena 2011 (Ilie Ionuț – 69 kg, antrenor – George Călin).
Cea mai disputată probă din concurs a fost cea a categoriei 69 de kilograme, unde peste 20 de halterofili din toată țara au încercat să-și atribuie trofeul Cupa României. La această categorie, băcăuanii au reușit și cea mai bună poziționare în clasament, Ionuț Ilie urcând pe podiumul de premiere. Categoria a fost câștigată de Nicoară Răzvan (CS AMEFA Arad, deținător a două medalii de bronz la Europenele din 2012, tineret, 62 kilograme). Locul al doilea i-a revenit lui Burcea Marius (Steaua, câștigătorul Cupei în 2012), în timp ce pe locul al treilea s-a clasat Ilie Ionuț (CS Arena 2011). Purice Vlăduț (CSM Bacău 2010) s-a clasat al patrulea. Printre cei învinși de Ilie se află și bistrițeanul Marius Gascan, campion european la seniori, categoria 69 de kilograme, în 2011.
“Rezultatul este unul foarte bun, Ilie fiind încă junior, el devenind senior abia peste patru ani. În plus, Ionuț cântărește doar 64 de kilograme și are cea mai mică greutate dintre sportivii de la categoria la care a concurat. Ne punem mari speranțe în el pentru a câștiga și în acest an un titlu de campion național de seniori”, a declarat antrenorul George Călin.
Ionuț Ilie este campion național la juniori, categoria 69 kg, vicecampion national la tineret, categoria 69 kg, și campion national la seniori, categoria 62 kg.
În aceeași competiție, la celelalte categorii, băcăuanii au obținut clasări onorabile, toți sportivii care au făcut deplasarea în Capitală reușind calificarea în finala Naționalelor de Seniori: Stanciu Ionuț – locul V, Prutianu Răzvan – locul VIII, și Herciu Marius – calificat.