Fotbal, Liga a III-a / Moineștiul și Aerostarul câștigă, Sport Club joacă sâmbătă


CSM Moinești și-a revenit rapid după înfrângerea din prima etapă a returului, câștigând partida de pe teren propriu cu Petrotub Roman. Meciul a avut o evoluție palpitantă, cu gazdele conducând cu 1-0 și 2-1 (goluri Lupu și Darie), echipa pregătită de Ghiță Poenaru egalând de fiecare dată, prin Chirilă și Popa. În final însă, antrenorul Sorin Trofin a înscris pentru o victorie cu 3-2 a gazdelor.
Aerostar Bacău a câștigat cu 3-0 la masa verde partida cu Young Stars Panciu, echipa vrânceană retrăgându-se din campionat la finele turului. Sport Club Bacău joacă sâmbătă, de la ora 15, în epilogul etapei, la Miroslava, cu Știința din localitate, penultima clasată în serie.

Iată rezultatele de vineri ale etapei a XV-a: CSM Moinești – Petrotub Roman 3-2 (1-0), Bucovina Rădăuți – Ceahlăul II 2-0 (0-0), FCM Dorohoi – Sporting Suceava 1-1 (0-1), Aerostar Bacău – Young Stars Panciu 3-0 (neprezentare). Oțelul II Galați și CS Kosarom Pașcani au stat.

2 comentarii la „Fotbal, Liga a III-a / Moineștiul și Aerostarul câștigă, Sport Club joacă sâmbătă”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.