Urmează campioana / CSU Medicina Târgu Mureș – Știința Bacău 1:3 (-23, -19, 20, -23)


Voleibalistele de la Știința Bacău și-au îndeplinit obiectivul de etapă, respectiv calificarea în semifinale după două jocuri. După cum era de așteptat, partida de la Târgu Mureș a fost una echilibrată și tensionată, echipa gazdă având în Georgiana Faleș cea mai bună jucătoare. Vicecampioana a câștigat la limită primul set, ceva mai clar pe cel de-al doilea, dar gazdele au revenit și făcut 1-2 la seturi.
Setul al patrulea a fost palpitant, cu antrenorul bulgar Atanas Petrov văzând cartonașul roșu pentru că a intrat în teren după o decizie a arbitrilor care i s-a părut eronată. De la 14-16, Medicina a întors rezultatul la 20-17, a condus chiar și cu 22-18, însă băcăuanele și-au păstrat concentrarea, au revenit și s-au impus la 23, adjudecându-și calificarea.

”A fost un meci în care ambele echipe și-au dorit foarte mult, iar de aici a rezultat o partidă frumoasă și tensionată, așa cum era firesc. Noi am jucat binișor în condițiile date și aș putea spune chiar că venim pe val. Am recuperat multe mingi pe faza de apărare, iar acesta e un lucru foarte bun”, ne-a declarat antrenorul Florin Grapă.

În partida de la Târgu Mureș, Știința a evoluat în formula: Kim Staelens, Emilce Sosa, Alexandra Sobo, Denisa Rogojinaru, Kremena Kamenova, Mihaela Herlea, Lucia Gaido – libero. Au mai jucat: Crina Bălțatu, Sabina Miclea-Grigoruță și Roxana Iosef.

În semifinale, care se vor juca în sistem ”3 din 5”, Știința Bacău va da piept cu campioana Tomis Constanța, primele două partide urmând să se dispute pe 23 și 24 martie la Constanța.

2 comentarii la „Urmează campioana / CSU Medicina Târgu Mureș – Știința Bacău 1:3 (-23, -19, 20, -23)”

Dă-i un răspuns lui marius_torino Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.