Defensive visătoare / Sport Club Bacău – Aerostar Bacău 4-3 (3-1)


Cele două echipe băcăuane ale seriei I din Liga a III-a la fotbal au oferit un meci spectaculos în prima etapă a returului, cu 7 goluri și cel puțin încă pe-atâtea ocazii irosite. După numai 9 minute, echipa gazdă conducea deja cu 2-0, după ce Bogdan Ungureanu a punctat de două ori din assisturile lui Florin Măjer, un câștig real pentru linia de mijloc a echipei lui Marius Baciu. Mai întâi, în minutul 7, a fost o pasă filtrantă care l-a lăsat pe atacantul băcăuan singur cu Roca pentru ca, două minute mai târziu, Ungureanu să înscrie cu capul din 8 metri după o centrare venită din corner. ”Aviatorii” n-au acuzat șocul și, în minutul 19, Burcă a trimis o pasă de 40 de metri care l-a găsit în careul advers pe Mădălin Munteanu, vârful Aerostarului înscriind cu un vole spectaculos. Scorul pauzei a fost stabilit de Bogdan Ungureanu, care a profitat de o respingere după o fază prelungită de atac a oaspeților, a luat mingea de la centru și a trimis-o în poartă cu un șut frumos de la 14 metri.

Aerostarul a ieșit mai decisă de la cabine și, în minutul 56, Sârbu a redus din diferență cu un șut din careu. Trei minute mai târziu însă, arbitrul ieșean Vlad Baban a văzut penalty pentru Sport Club la o intervenție asupra lui Măjer și Bogdan Ungureanu a reușit ceea ce italienii numesc un ”poker”. Ca tot românul imparțial, Baban a dictat cu la fel de mare ușurință un penalty și pentru Aerostar, la o intervenție a lui Bamba la Mădălin Munteanu în minutul 70, lovitura de pedeapsă fiind transformată de Strungariu. Finalul s-a jucat pe contre, Costin a ratat singur cu portarul în minutul 72, în timp ce aviatorii au trecut pe lângă egalare prin Honea (min. 80) și Pavel (min. 84).

S.C. BACĂU: Savu – Bărculeț (48 Blănaru), Bamba, Adăscăliței, Medeșan – Șchiopu (77 Miron), Întuneric, Măjer (63 Dumitriu), Hurdubei (90 Luncanu) – Costin, B. Ungureanu. Antrenor: Marius Baciu.

AEROSTAR: Roca – Ichim, Burcă, Patriche, Măgirescu (73 Pavel) – Strungariu – Stoian (65 Pasniciuc), Tofan, R. Gheorghe (46 Honea), Sârbu – M. Munteanu. Antrenor: Ștefan Apostol.

Arbitru: Vlad Baban. Asistenți: Ștefan Patrichi și Daniel Ștefănescu (toți din Iași).

Celelalte rezultate ale etapei a XIV-a: Petrotub Roman – CS Kosarom Pașcani 2-0, Oțelul II Galați – CSM Moinești 2-0 și Ceahlăul II P. Neamț – FCM Dorohoi 0-2. Știința Miroslava, Bucovina Rădăuți și Sporting Suceava au stat. În urma acestor rezultate, Sport Club Bacău a acumulat 28 de puncte și are un avans de 6 puncte față de următoarele clasate, CSM Moinești și FCM Dorohoi.

2 comentarii la „Defensive visătoare / Sport Club Bacău – Aerostar Bacău 4-3 (3-1)”

  1. Blat spectaculos si Baciu o face pe suparatul. Are dreptate pentru ca lumea din tribuna se bucura la golurile Aerostarului. Pe jucatorii lui Bacu ii cunoaste numai el.

Dă-i un răspuns lui robert_olandezu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.