Declarații după partida Știința Bacău – HC Odorhei 33-28


Vlad Caba: ”A fost un joc frumos. Probabil că pentru public a fost ceea ce aștepta – echipa gazdă a câștigat, a fost un meci dinamic și spectaculos. Gazdele au dominat în permanență, mai ales în prima repriză și nu pot decât să-i felicit pentru jocul de azi și pentru ceea ce încearcă să realizeze în Cupa EHF. Sigur că, pentru noi, punctele din meciul acesta erau cu semnul întrebării la început, au căpătat o importanță mai mare după colapsul nostru inexplicabil de la Ploiești și atunci am avut o presiune ceva mai mare. Dar, în economia campionatului, aceste puncte nu erau neapărat puse pe tabelă la noi, dar sigur că nu le-am fi refuzat dacă ar fi fost o zi în care puteam să le luăm.În ce priveșe jocul nostru, mă așteptam la mai mult, am arătat destul de multă neputință în atac, unde am contat doar pe realizări individuale. Am avut și o evoluție destul de slabă a porții, jumătate din mingi fiind apărate de cel de-al treilea portar al nostru. Atât s-a putut în seara asta, ne așteaptă în continuare meciuri importante, peste trei zile jucăm acasă cu Constanța, se cunoaște faptul că noi jucăm mai bine pe teren propriu și sper să rămânem în lupta pentru podium.”

Cristian Adomnicăi: ”A fost un meci greu, în care ne propusesem să recuperăm punctele pierdute la Ploiești.Din păcate, nu s-a putut, felicit echipa gazdă pentru victorie și le urez succes în continuare. Cu HCM Constanța va fi un cu totul alt meci va fi la noi acasă și trebuie să-l câștigăm, nici nu se ia în calcul altceva. Eu sunt sigur că va fi o victorie a noastră, fiindcă dacă facem un pas greșit ne îndepărtăm de obiectivul nostru și nu ne dorim asta sub nicio formă. Referitor la Beșiktaș, nu e o echipă de netrecut, cu atenție și determinare pot fi învinși.”

Ionuț Rotaru: ”Ne bucurăm pentru rezultatul obținut, știam că va fi un meci dificil între două pretendente la podium. A fost un prilej bun pentru a ne asigura de faptul că ne vom putea continua aventura europeană și în sezonul care vine. Meciurile din Europa sunt experiențe frumoase cu care nu te întâlnești în fiecare zi. Felicit echipa oaspete pentru că a contribuit la spectacolul handbalistic deosebit de azi. Rămânem concentrați pentru jocul de duminică, pentru care sfaturile domnului Caba ne sunt de folos. Sperăm să oferim un nou spectacol, vom juca și pentru public, care este al optulea jucător al nostru când jucăm acasă și vreau să le mulțumesc pentru acest lucru. Se poate spune că acum pe primul plan punem campionatul, fiindcă oricine își dorește să joace an de an în cupele europene. Chiar dacă rămâne într-un plan secund, nu vom neglija Cupa EHF. ”

Eliodor Voica: ”Vreau să încep prin a mulțumi ambelor echipe pentru spectacolul oferit în seara asta, fiindcă a fost un handbal de nivel ridicat față de multe dintre partidele disputate de noi în acest campionat. Importanța meciului era una ridicată și cred că am făcut o partidă bună, în special în faza de apărare, unde s-a depus foarte mult efort. În faza de atac, am căutat să jucăm cât mai exact în situațiile dificile pe care le-am întâlnit în teren. Le mulțumesc băieților noștri pentru felul în care au înțeles și s-au implicat în această partidă. Nu vreau să invoc sub nicio formă oboseala, pentru că nu e un factor de adus în discuție, dar eu zic că este de apreciat faptul că fiecare a încercat să se depășească pe sine și acest lucru s-a văzut în multe faze ale jocului. Chiar dacă am căutat să facem câteva schimbări pentru a ne păstra prospețimea, au apărut și unele nereușite, din fericire mult mai puține în comparație cu alte meciuri. Referitor la întrebarea dacă avem ca prioritate campionatul față de Cupa EHF, cred că e dificil să răspund acum. Noi vrem să profităm cât mai mult din această experiență și mă bucură foarte mult că sportivii noștri au înțeles că fiecare competiție este extrem de importantă, iar acesta e cel mai mare câștig al nostru. N-aș vrea să închei fără să aduc mulțumiri dinamului nostru care este publicul, care a avut și azi locul lui în echipă.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.