Știința Bacău – Spartac București 30-20 (17-12), în Divizia A de handbal feminin


Handbalistele de la Știința Bacău s-au impus la scor în fața celor de la Spartac București, , fără ca reprezentanții clubului organizator să se deranjeze să anunțe acest lucru. Deși s-a încercat acreditarea ideii că echipa bucureșteană e un adversar redutabil, a spune așa ceva despre o echipă cu o medie de înălțime sub 1.70 metri e o glumă. După un început slab (0-3, min. 3), cu atacuri irosite cu mare ușurință, băcăuanele au preluat conducerea în minutul 13, iar apoi s-au impus grație valorii superioare și a unei apărări atente, ce a oferit multe mingi de contraatac. Știința a arătat în unele momente că poate juca un handbal frumos, în viteză, dar greșelile tehnice elementare, de prindere și pasare a mingii, au stricat multe faze. Una peste alta, un succes clar și necesar, înaintea unei deplasări foarte grele, la ACS Școala 181 SSP București. Remarcatele partidei din tabăra băcăuană au fost Paula Ababei, Bianca Anghelescu și Cristina Tat.
Chiar dacă a avut și mici greșeli, arbitrajul cuplului Mariana Agliceriu – Rodica Arbunea a fost unul bun, cu singura mențiune că cele două arbitre au fost mult prea tolerante față de protestele antrenorilor ambelor echipe.

Evoluția scorului: 0-3 (5), 3-5 (10), 7-6 (15), 11-8 (20), 14-9 (25), 17-12 (pauză), 19-15 (35), 20-16 (40), 23-16 (45), 25-17 (50), 28-18 (55), 30-20 (final).

ȘTIINȚA: Anghelescu – Ababei (7), Cîlici (5), Ciurariu (5), Tat (4), Cârligeanu (3), Țocu (3), Vîlcu (2), Chelaru (1), Vrabie, Manole. Antrenori: Ion Arsene și Costel Oprea.

SPARTAC: Fînaru, Roată – Dascălu (5), I. Tache (5), Chirigiu (4), Georgescu (1), Marinescu (1), A. Tache (1), Țigănuș (1), Goanță (1), Popescu (1). Antrenori: Ilie Cărămizaru și Mihaela Alupoaie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.