Sandu Iacob: ”Le adresez suporterilor un mare MULȚUMESC, m-au făcut să mă simt special”


Cu puțin înainte de startul întâlnirii dintre Știința Bacău și Potaissa Turda, Sandu Iacob a fost protagonistul unui moment emoționant. Galeria Științei a desfășurat un tricou imens cu numărul 27 și cu numele lui Iacob, sub care a fost afișat un banner cu mesajul ”apreciem valorile”. Sandu Iacob i-a salutat pe suporteri cu mâna la inimă, momentul fiind aplaudat de toată echipa Potaissa Turda. ”A fost momentul care m-a făcut să mă simt împlinit ca jucător de handbal. A fost emoționant și bănuiesc că n-am avut timpul necesar pentru a-mi exprima emoția față de momentul pe care suporterii l-au pregătit. E ceva de care-mi voi aduce mereu aminte cu mare drag și la anul, și peste 10 sau 20 de ani, e un lucru pe care-l voi putea povesti în permanență. Le adresez un mare MULȚUMESC pentru că m-au făcut să mă simt special.”

În ce privește ciocnirea involuntară dintre Sandu Iacob și Ionuț Ramba, din minutul 27 al meciului de sâmbătă, jucătorul Potaissei a comentat cu umor: ”asta s-a întâmplat fiindcă ne băteam doi pe o singură minge, dacă erau două mingi nu se întâmpla nimic”. Vestea bună e că ambii jucători, care s-au ales cu capetele sparte, sunt în regulă după impactul destul de violent. În cazul lui Sandu, a fost nevoie să fie cusut, deoarece el s-a lovit într-o zonă mai sensibilă, sub sprânceană.

Foto: ionutbranzei.ro

6 comentarii la „Sandu Iacob: ”Le adresez suporterilor un mare MULȚUMESC, m-au făcut să mă simt special””

  1. Esti un mare caracter si meriti toate aceste aprecieri . Tu oricum si oriunde ai fi esti SPECIAL ptr noi cei care te iubim cu adevarat din tot sufletul.Frumos gestul suporterilor ca te fac sa te simti de doua ori acasa . Ar fi multe de spus dar te rog sa ma crezi ca nu mi gasesc eu cuvintele sa mi exprim tot ce s ar putea spune despre un om SPECIAL. Imi pare rau ca nu am fost prezenta in sala in acel moment , dar a fost un moment emotionant ptr tine.
    Poate va reveni si momentul cand vei fi alaturi de colegii tai de la Stiinta care te iubesc si te apreciaza mult.

  2. Adevarat un gest unic si frumos din partea Bacaoanilor poate cei din lumea Handbalui di oras incepind cu Primari sponsori sefii pina la suporteri poate se gindeste cineva sa il aduca la echipa nu putem pierde un asemenea OM in toate cuvintele sper sa te vad cit mai curind Acasa unde tie locul cu respect Mihai

  3. Frumos gestul!!!!…chiar merita iar CEI care spuneti ca e mare caracter aveti mare dreptate!!!!chiar ar fi un mare pacat sa-l pierdeti pt ca a dat fff mult acestui sport si cred eu ca mai Are inca foarte mult de dat!!!…e tanar,pasionat si cred ca Are si o gandire moderna despre acest sport…omul chiar se pricepe si cred ca merita o mica mana intinsa!!!!…multa bafta stiinta!!!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.