Eliodor Voica: ”Vreau să ajungem în sferturile Cupei EHF și să ne apropiem cât se poate de mult de Constanța”


La patru zile după finala campionatului mondial și cu două zile înainte de startul returului Ligii Naționale, am realizat un interviu cu antrenorul Științei Municipal Dedeman Bacău și al naționalei României.

Rep.: Cu ce impresii te-ai întors din Spania, de la mondiale ?

Eliodor Voica: Cu impresii bune, fiindcă acolo e cel mai ridicat nivel în ceea ce privește competiția și valoarea sportivilor și optimist din punctul de vedere al antrenorului care vrea să ajungă acolo. Bineînțeles că există și păreri de rău că n-am fost și noi acolo, eu sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând.

Rep.: Ce crezi că s-a întâmplat în finală ?

E.V.: Cred că mai degrabă a fost vorba de o cădere psihică a danezilor. Observăm cu surprindere că se întâmplă și la case mari lucrul acesta, în momentul când nu au reușite pe faza de atac și pe faza de apărare, lucrurile intră într-o degringoladă. Acest fapt l-am văzut în dezarmanta finală și spun dezarmantă fiindcă absolut nimeni nu se aștepta ca o echipă cum e cea a Danemarcei să intre într-o criză într-un joc de asemenea importanță.

Rep.: Este nivelul handbalului mondial în creștere ?

E.V.: Eu cred că din punct de vedere tehnic da, din punctul de vedere al intensității și al dinamicii se observă clar o creștere care nu e spectaculoasă, dar se vede un progres.

Rep.: Iar din punct de vedere tactic, au fost noutăți spectaculoase ?

E.V.: Nu am văzut niște modificări de anvergură la nivel tactic. În schimb, din punct de vedere tehnic și fizic, jucătorii sunt din ce în ce mai bine pregătiți, iar în momentul de față aici se face în mare parte diferența.

Rep.: Peste două zile începe returul și totodată o perioadă foarte încărcată pentru Știința. Ești mulțumit de pregătirea făcută în această iarnă ?

E.V.: Da, eu cred că lucrul ăsta s-a văzut în testul pe care l-am susținut la Cupa Ligii. Au fost trei meciuri în trei zile, unde noi am reușit să facem față bine, nu neapărat prin prisma rezultatelor, ci datorită faptului că fiecare jucător și-a adus contribuția cât a putut de mult și de bine. Acest lucru contează în primul rând pentru moralul nostru și pentru optimismul pe care vrem să-l păstrăm la niște cote bune.

Rep.: Faptul că ai văzut pe viu naționala Spaniei te va ajuta să pregătești mai bine meciul cu Nantes, echipă ce are în componență trei campioni mondiali ?

E.V.: Sunt convins că Nantes nu joacă la fel ca naționala Spaniei. În același timp, din câte am văzut din meciurile lor, au câteva puncte forte cum ar fi apărarea, contraatacul și faza a doua, unde și jucătorii spanioli au un aport considerabil, lucru care nu va fi ușor de combătut. Eu cred că lucrul cel mai important este jocul în teren și trebuie să ne păstrăm optimismul și nu în ultimul rând ambiția, care trebuie să fie pe primul plan.

Rep.: Ce ți-ai dori să contabilizezi la finalul acestei perioade de foc ?

E.V.: Mi-aș dori să mergem în faza sferturilor Cupei EHF, cred că ar fi un lucru nemaipomenit pentru noi toți, iar în campionat sper să reușim să recuperăm din puncte și să ne apropiem cât se poate de mult de Constanța.

Rep.: În final, spune-ne cum decurge integrarea noului jucător al Științei, Nacho Moya.

E.V.: E prematur să mă pronunț acum, pentru că nu l-am văzut decât la trei antrenamente, dar eu cred că este un jucător care, datorită faptului că are un nivel tehnic bun, va reuși să se integreze rapid, lucru pe care i-l doresc.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.