Și totuși, amical cu Vasluiul


Deși inițial se renunțase la ideea unui joc la mijlocul săptămânii, oficialii Științei Municipal Dedeman Bacău s-au răzgândit. Miercuri, de la ora 12, în Sala sporturilor din Bacău, vicecampioana României va primi replica divizionarei secunde HC Vaslui. Echipa băcăuană va fi condusă de pe margine de secundul Stelian Bursuc, Eliodor Voica fiind plecat în Spania, la campionatul mondial. Joi, Știința pleacă la București pentru a participa la Cupa Ligii Profesioniste de Handbal, programată de vineri până duminică la Chiajna.

Tot miercuri, de la ora 14, handbalistele de la Știința Bacău vor disputa și ele o partidă de verificare, în compania colegei de serie Handbal Municipal Buzău. Returul Diviziei A la handbal feminin va începe duminică, 3 februarie, atnci când echipa băcăuană va juca în deplasare, la HCF Piatra Neamț.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.