Circa 800 de suporteri au luat cu asalt sala “Timotei Cipariu” din Blaj, care era arhiplină cu o oră înaintea partidei, după cum ne-a relatat colegul Dan Henegar, de la ziarul ”Unirea” din Alba Iulia. Voleibalistele din Blaj și-au răsplătit din plin entuziaștii suporteri, adjudecându-și primele două seturi și lăsând impresia că pot furniza surpriza. Setul al treilea a fost condus în permanență de oaspete, care au avut 18-13 și 21-17, echipa gazdă a izbutit să egaleze la 23, însă experiența și sângele rece le-au adus vicecampioanelor cele două puncte izbăvitoare. Setul al patrulea a avut în mare aceeași evoluție ca și precedentul: Știința a condus cu 4-0, 13-9, 17-12, însă s-a văzut egalată la 18. Mai mult, echipa din Blaj a condus cu 21-20 și 23-22, însă băcăuanele au întors din nou și au egalat situația la seturi. Cu calificarea în buzunar, Știința a defilat în tie-break și s-a impus, evitând astfel o a doua înfrângere consecutivă.
Declarații după meci
Marius Macarie (Volei Alba Blaj): ”În volei e o vorbă: cine are 2-0 la seturi și nu câștigă cu 3-0, pierde meciul. Din păcate, noi am simțit astăzi asta pe propria piele. A fost dificil din punct de vedere psihic să venim din spate în fiecare set, iar în setul al treilea, când am fost la două mingi de calificare, poate că ne-am speriat de această oportunitate. Lipsa noastră de experiență și de maturitate și-a spus cuvântul în momentele cheie ale jocului.”
Florin Grapă (Știința Bacău): ”Mă bucur că ne-am calificat, deși am avut emoții. Cred că derularea celui de-al treilea set a fost decisivă pentru tot meciul. Noi nu suntem încă la nivelul așteptat, nu jucăm voleiul pe care putem să-l jucăm. Atmosfera a fost una superbă, iar asta a contat foarte mult pentru echipa gazdă. Blajul reprezintă o nucă tare, a demonstrat asta atât în campionat, cât și în cupă și cred că va avea un cuvânt greu de spus în acest sezon.”
Volei Alba Blaj: Kapelovies, Stojkovic, Dudnic, Sandic, Alexandru, Rusu, Mastahac – libero. Au mai jucat: Fernandez, Niţulescu și Livingston.
Știința Bacău: Miclea-Grigoruță, Sobo, Sosa, Kamenova, Rogojinaru, Iosef, Gaido – libero. Au mai jucat: Bălțatu, Staelens și Breban.
Faza semifinală și finala se vor desfășura în sistem turneu, pe teren neutru, în perioada 26-27 aprilie. Alături de Știința Bacău, s-au mai calificat Tomis Constanța, Dinamo București și CSM București.
FOTO: DRAGOȘ BASARABA (ziarul ”UNIREA” – Alba Iulia)
ce chestie! pe antrenorul lor il cheama ca si pe mine’: marius macarie! am crezut ca e gresit prima data si de ce apar eu!
domnule profesor,cam incepe sa scartie treaba.ne cam chinuim sa castigam cateva puncte.sa nu patim ca anul trecut cand am dominat un campionat intreg dar la urma… hai Stiinta !!!
Totusi, echipa din Blaj nu e una slaba. Este revelatia campionatului.
Categoric. Nimeni nu a spus altceva.