O repriză în viteză și una la relanti / Știința MD Bacău – CS Caraș-Severin 31-25 (17-8)


Știința Municipal Dedeman Bacău s-a impus fără probleme în fața celor de la CS Caraș-Severin în ultima partidă a anului, încheind turul de campionat pe podium, la 4 puncte în urma campioanei HCM Constanța. Victoria vicecampioanei nu a stat niciun moment sub semnul îndoielii, succesul băcăuanilor conturându-se încă din prima repriză. De altfel, gazdele au început în forță, conducând cu 4-0 și primind primul gol abia în minutul 7. Reșițenii au jucat cu atacuri poziționale lungi, într-un ritm bătrânesc, iar băcăuanii au profitat din plin, recuperând multe baloane pe care le-au valorificat pe contraatac. În aceste condiții, la cabine s-a intrat cu o diferență confortabilă, mărită după pauză până la +11. În ultimele 18 minute însă, pe fondul confortului oferit de tabela de marcaj, dar și al schimbărilor făcute de Colin Voica, băcăuanii au luat piciorul de pe accelerație, oferindu-le oaspeților ocazia de a suferi o înfrângere rezonabilă.

Liga Națională intră în vacanță până pe 2 februarie 2013, însă băcăuanii convocați la echipa națională mai au treabă, selecționata României având programate turnee de verificare în Ungaria (la finele acestei luni) și în Germania (la începutul lunii ianuarie).

Evoluția scorului: 3-0 (5), 6-1 (11), 8-4 (17), 13-7 (24), 17-8 (pauză), 22-11 (36), 25-17 (43), 28-21 (50), 30-23 (56), 31-25 (final).

ȘTIINȚA BACĂU: Tevzadze (9 interv.), Liszkai (4 interv.) – Bondar 7, Rotaru 4, Dospinescu 4, Da Silva 3, Ghiță 3, Georgescu 3, Novanc 3, Ramba 2, B. Voica 1, Păunică 1, Iancu, Manea, Păiuș. Antrenor: Eliodor Voica.

CS CARAȘ-SEVERIN: Ionescu (2 interv.), Marocico (2 interv.), Andrei (5 interv.) – Pârvan 5, Irimescu 5, Vaidasigan 4, Petrea 3, Tucanu 3, Grozăvescu 2, Cuciula 1, Pîrîianu 1, Marta 1, Negru, Grigoraș, Ciubotariu, Popovici. Antrenor: Aihan Omer.

2 comentarii la „O repriză în viteză și una la relanti / Știința MD Bacău – CS Caraș-Severin 31-25 (17-8)”

  1. Sarbatori Fericite si La Multi Ani tuturor jucatorilor, antrenorilor si celor implicati in activitatea echipei. Aceleasi urari si pentru Sport.Bacaul.ro!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.