Ce seară ! Ce meci ! Ce atmosferă ! Știința Municipal Dedeman Bacău a făcut un joc aproape de perfecțiune, transformând vedetele Constanței în niște anonimi incapabili să facă față iureșului gazdelor. Nici n-a fost greu când i-au avut în teren pe ”Magic” Shota, Novanc ”The Gladiator”, Marius ”Air” Bondar sau Ionuț ”Celibidache” Rotaru, asta ca să-i amintim doar pe câțiva dintre eroii partidei de miercuri seara. De mult n-a mai fost echipa campioană dominată de o asemenea manieră, de altfel ultima înfrângere a Constanței în campionat se înregistrase tot la Bacău, în urmă cu mai bine de doi ani, pe 17 octombrie 2010, atunci când Știința se impunea cu 29-25.
Echipa pregătită de Eliodor Voica a condus din primul minut, când Ionuț Ramba a deschis scorul, până în ultimul minut, când Andrei Păiuș a închis tabela cu o aruncare spectaculoasă. Fără îndoială că jocul excelent în defensivă a fost cheia succesului pentru formația băcăuană. Iar când apărarea își face treaba și-l mai ai și pe Shota între buturi în zi de grație, contraatacul și faza a doua îți oferă suficiente oportunități să te desprinzi, ba chiar și luxul să mai și ratezi de pe semicerc. Iar dacă în prima repriză, interii rămăseseră datori cu goluri ”de afară”, în mitanul secund Da Silva și Ghiță s-au revanșat cu vârf și îndesat. Trebuie amintit și faptul că Știința a contat pe serviciile unui singur pivot, Marius Novanc, dar el a făcut cât doi și a fost declarat de selecționerul Macedoniei omul meciului. Iar când ”Mis” a ieșit să-și ”repare” tricoul rupt de apărătorii campioanei, Păiuș s-a adaptat fără probleme jocului pe semicerc și a înscris de pe pivot. Ce mai, băcăuanilor le-a ieșit aproape tot.
La o seară și un meci perfecte s-a adăugat un public de zile mari care, impulsionat de galerie, și-a încurajat favoriții timp de 60 de minute și a creat superbele momente din final, sărind împreună cu echipa. Arbitrajul cuplului de Champions League Stark-Ștefan s-a ridicat la nivelul jocului, în pofida unor mici greșeli, inerente de altfel. N-am spus mai nimic despre HCM Constanța. Asta e, nici nu prea e nimic de spus.
ȘTIINȚA BACĂU: Tevzadze (18 interv.), Grigoraș, Liszkai – Bondar 7, Novanc 4, Da Silva 4, Rotaru 3, Ghiță 3, Ramba 2, Georgescu 2, Păiuș 2, Dospinescu 1, Păunică 1, B. Voica 1, G. Bujor 1. Antrenor: Eliodor Voica.
HCM CONSTANȚA: Popescu (10 interv.), Stănescu (2) – Toma 7, Criciotoiu 6, Humet 3, Șimicu 2, Dragicevic 2, Val 1, Sabou 1, Csepreghi 1, Buricea 1, Čutura, Angelovski. Antrenor: Zvonko Šundovski.
super stiinta!!!
de remarcat ca toti jucatorii stiintei au marcat!!!
Super meci! Felicitari tuturor!:)
BRAVO BAIETI !!! super meci , super atmosfera , ceva de vis bravo colin bravo tuturor.
ce ar mai fi ds spus cel mai bun meci facut de stiinta de cand vin eu la sala toti baietii au fost magnifici ambitie daruire au jucat la fel de la inceput pana la sfarsit bravo tuturor pentru maciul de astazi jucatori antrenori si investitori HAI STIINTA
bravo baieti! hai stiinta!
In vara am spus ca cine vrea sa-l goneasca pe Shota de la echipa ori e nebun ori e rau intentionat. Din cate am inteles a mai fost pastrat un an mai mult de gura lumii. Poate in vara, cand se va decide lotul pe anul viitor cineva se va uita la caseta meciului de azi.
Pana atunci, ramanem cu impresia ca astazi am fost net superiori Constantei, cu o clasa peste ei. In euforia unei victorii atat de clare nu pot sa nu ma gandesc ce deznodamant ar fi avut meciul de astazi daca evolutia portarului nostru ar fi fost la nivelul lui Popescu (care, nici el, nu a aparat tocmai rau), adica doar 10 interventii in loc de 18.
Pur statistic, daca jucam in camp exact la fel, dar cu un portar doar bun si nu excelent, puteam pierde un meci strans in fata unei echipe despre care acum spunem ca n-a existat. Si am fi dat vina pe ghinion sau pe experienta superioara a adversarului, care ne-a batut fara sa straluceasca.
Sper ca am fost inteles de cine ar trebui sa inteleaga.
Foarte bine punctat.
bravo Stiinta ! Bravo Colin Voica !
Te contrazic putin….Shota a avut cateva meciuri mai slabe sezonul trecut,conducerea Stiintei cauta un portar care sa aiba constant 40 % interventii reusite. Se considera ,ca un al doilea portar avem deja in lot ….Raducu,Grigoras….
sa speram ca liszkai sa nu fie o teapa …
daca exista si persoane care spun ca SHOTA nu apara constant inseamna ca jumatate de sala nu stie handbal.ne-am saturat de oameni care isi vad anumite interese prin criticarea unor jucatori.SHOTA e mare….
Daca te referi cumva la mine sa stii ca eu sunt suporterul numarul 1 a lui Shota 🙂
De dragul discutiei voi incerca sa consult statistici pentru a vedea procentajele portarilor; nu cred ca sunt multi portari in lume care se pot lauda cu 40% procentaj obtinut in mod constant (mai degraba as spune ca un portar cu o medie de peste 30% intr-un campionat intreg este foarte bun, iar o medie de 40% ar fi una fenomenala, pe care n-o va avea niciodata niciun portar al Stiintei si al niciunei echipe romanesti).
Eu, ca nespecialist, zic sa se renunte la Shota cand exista certitudinea ca avem un portar mai bun ca el. Or, momentul ala pare inca departe.
Din afara, impresia este ca ungurul a fost adus ca sa i se faca vant lui Shota, pe considerentul „v-am adus portar de Liga Campionilor, mai slabiti-ne cu Shota al vostru”
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=240002709424424&set=a.196440173780678.45339.196424730448889&type=3&theater
SHOTAMANIA !!!
Va trebui sa ma crezi pe cuvant,asta vara cand era chiar pe acest site acel sondaj despre ce cred suporterii referitor la shota,am asistat la o discutie in care un oficial inalt al clubului spunea asta,”noi cautam un portar care sa aiba constant 40 %” .
inca odata, ma repet,eu sunt suporterul numarul 1 a lui Shota,sa nu fiu asadar inteles gresit 🙂
Te cred. Tocmai de aceea am vrut sa scot in evidenta ca „inaltii oficiali” ai clubului par a cauta tot felul de pretexte sa-l zboare pe Shota, cum ar fi acela ca nu are constant procentaj de 40%. Conform statisticii pe care am dat-o mai jos nici Omeyer n-are fata de Stiinta.
Lansez o provocare – poate cineva sa identifice in handbalul mondial un portar care a avut in sezonul trecut in mod constant 40% ?
Am revenit cu o statistica pentru Misu:
Thierry Omeyer, in sezonul 2011-2012 la Kiel, la o medie de 42,50 minute jucate pe meci (raportat la 56 meciuri in toate competitiile) are o medie de 10,73 interventii pe meci, ceea ce cu siguranta nu inseamna o medie de 40%.
Cifrele le-am luat de pe siteul clubului THV Kiel.
Shota este idolulnostru la handbal.este exact genul de jucator care stie sa se faca iubite de catre suporteri .restul cu statistici ..etc ….nu-si au rostul acum atat timp cat el isi face datoria in poarta,intradevar au fost discutii aprinse in legatura cu shota dar credeti-ma ca daca il vor inlatura cei din conducere vor avea mare scandal cu suporterii fideli…una peste alta .felicitari echipei pt daruinta si victorie ,,si nu in ultimul rand suporterilor fantastici …pacat ca numai cei din dreapta ,:)
Respect Toma!
am scapat de bucuresti vom scapa si de constanta daca vom fi arbitrati corect anul asta vom lua campionatul stiu de ce spun asta
si cu shota e number one sa nu plece niciodata
BINE PUNCTAT OLANDEZULE SUPORTERI SUNT AU FOST SI VOR FI CEI DIN PARTEA DREAPTA………..STANGA SUNT LA TEATRU SAU LA OPERA DAR CREDETI-MA CA SI ACOLO SE APLAUDA
O SA VEDETI ALTA „FATA” A PUBLICULUI DIN PARTEA STANGA.. SAMBATA.. NOI VOM FI ACOLO.. SI CEI DE ACOLO VOR SUSTINE ECHIPA !
DECI.. TOATA SALA VA CONTRIBUI LA UN SPECTACOL AGREABIL PENTRU TOTI CEI DE ACASA DIN FATA TV !!!
PS: ERA SA UIT.. FOTBALUL A MURIT.. A RAMAS DOAR URA DIN NOI..
shota shota shota pentru conducere
SI INCA O INTREBARE DACA STIINTA ERA INVINSA OARE CE COMENTARII SE MAI FACEAU….???
si daca pierdeau eu tot stiinta iubesc nu stiu de ce crezi asta s-a pierdut la ploiesti asta e cu totul altceva dar cu hcm daca se pierdea era campioana si uite noi am castigat la un scor si un joc care mie imi da incredere ca vom aduce titlul la bacau