Unul din cei mai buni jucători ai derby-ului Ligii Naționale de handbal masculin a fost pivotul vicecampioanei, Marius Novanc, cel care a evoluat în sezonul trecut pentru HCM Constanța. Pe cât de trendy în vestimentație, pe-atât de ponderat în declarații: ”E o bucurie foarte mare, fiindcă am reușit să învingem echipa campioană. Cred că am făcut un joc bun, mă bucur că reușim să creștem de meci la meci, iar pe viitor ne dorim să ajungem cât mai sus, atât în campionat, cât și în cupele europene. Publicul a fost senzațional, al optulea nostru jucător și mă bucur că ne-au susținut pe toată durata meciului și cu ajutorul suporterilor am reușit această victorie mare.”
Întrebat dacă acest succes relansează lupta pentru titlu, pivotul Științei și al naționalei a spus: ”Nu știu, cert este că pentru noi, pentru moralul nostru, e un lucru important faptul că am câștigat astăzi. E bine să ne vedem de treabă și să creștem pas cu pas. Avem o echipă tânără iar ceea ce trebuie să facem e să ne vedem de treabă și să muncim.”
bv marius esti cel mai tare!!!
TOATA ECHIPA A FOST LA INALTIME DAR MARIUS NOVANC A AVUT DE LUAT O REVANSA SI A JUCAT SUPER TINE-O TOT ASA FELICITARI
ai fost smecher cel mai bucuros ca am batut hcm mai bucuros ca mine
bravo marusica esti super