Cu numai o zi înainte de prima manșă a disputei cu suedezii de la Ystads IF, Eliodor Voica are mari bătăi de cap din cauza problemelor medicale. Astfel, portarii Shota Tevzadze și Szilveszter Liszkai sunt accidentați, iar utilizarea lor e incertă! Ambii goal-keeperi ai Științei s-au accidentat în partida de miercuri cu CSU Suceava și, în situația în care niciunul dintre ei nu va fi refăcut până sâmbătă dimineață, în afara lui Ștefan Grigoraș, pe raportul de joc ar putea fi trecut antrenorul cu portarii, Sorin Bârză, al cărui nume se regăsește pe lista trimisă de Știința la EHF, dar care ar intra în teren numai în situație de extremă urgență.
Altfel, atmosfera la echipă este una destinsă după victoria cu CSU Suceava, iar handbaliștii băcăuani sunt deciși să-și valorifice avantajul de a disputa acasă ambele manșe ale disputei cu Ystads IF și să obțină calificarea în turul al III-lea al competiției.
Ședința tehnică a jocului de sâmbătă va avea loc în dimineața partidei, la ora 10, atunci când va fi completat și raportul de joc și îi vom afla pe cei 16 handbaliști ai Științei ce vor evolua de la ora 18.
raducu tamas? unde-i?
Accidentat.
cat costa biletul la meci?
5 lei.